11 C
București
miercuri, 18 decembrie 2024
AcasăSpecialVIDEO. Ion Iliescu, Petre Roman și Virgil Măgureanu, trimiși în judecată în...

VIDEO. Ion Iliescu, Petre Roman și Virgil Măgureanu, trimiși în judecată în dosarul Mineriadei, pentru crime contra umanității: Autoritățile statului au declanșat un atac violent împotriva celor care își exprimau în mod pașnic contradicțiile cu Guvernul. Cozma: O mizerie judiciară inventată

UPDATE 16.40: Procurorul militar Marian Lazăr a anunțat, marți, într-o conferință de presă, că Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Virgil Măgureanu, Benedict Cazemir Ionescu, Adrian Sârbu, Miron Cozma, Matei Drela, Cornel Plieș Burlec, Vasile Dobrinoiu, Petre Peter, Alexandru Dinescu au fost trimiși în judecată, „sub aspectul săvârșirii de infracțiuni contra umanității”.


UPDATE 20.50: Reacția lui Petre Roman, după ce a fost trimis în judecată: Acuzația este o fabricare, o mistificare. Nu avem de-a face cu o acuzație în sens juridic, ci mai degrabă cu o opinie politică

Fostul premier Petre Roman a reacționat, marți, după ce Parchetul General l-a trimis în judecată, în dosarul Mineriada, preczând că acuzația formulată de procurori este „fabricată”.

 

20.27:  Reacția lui Miron Cozma, după ce a fost trimis în judecată, în dosarul Mineriada: E un abuz, o găselniță, o mizerie judiciară inventată

Fostul președinte al Ligii Sindicatelor Miniere Valea Jiului, Miron Cozma, susține că trimiterea în judecată în dosarul Mineriadei este „incorectă”, „un abuz, o găselniță, o mizerie judiciară”.


19.30: Generalul Constantin Degeratu, în emisiunea jurnalistului Sabin Orcan: Mineriada a reprezentat o formă de acțiune a Rusiei pentru destabilizarea României


17.42:  USR, despre decizia Parchetului General de a îi trimite în judecată pe Iliescu, Măgureanu și Roman, în dosarul Mineriada: Este un act de normalitate târzie. Justiția are datoria morală să se pronunțe în acest dosar, ce constituie o adevărată traumă în istoria României

Partidul Uniunea Salvați România (USR) a salutat, marți, trimiterea în judecată a dosarului Mineriadei din 13 – 15 iunie 1990, după 27 de ani de la evenimentele sângeroase care au marcat istoria contemporană a României, precizând că „este un act de târzie normalitate”.


Din probatoriu, au rezultat că autoritățile statului au declanșat un „atac violent” împotriva celor care își exprimau „în mod pașnic” contradicțiile cu Guvernul. „Atacul a fost pus în practică în 13 iunie 1990, ducând la moartea prin împușcare a patru persoane, vătămarea a 1388 de persoane, privarea de dreptul la libertate, din motive de ordin politic. În cadrul acestei acțiuni, peste 200 de persoane au fost ridicate din localitatea Măgurele. Concomitent, s-a pătruns în forță, fără drept, în sediul Universității București și al Universității de Arhitectură, unde s-au percheziționat birouri și au fost evacuate violent persoane”. a spus Marian Lazăr.

„S-a făcut uz de armă cu muniție de război, de către forțele de ordine. Represiunea autorităților a continuat în 14 și 15 iunie 1990. În acest context, minerii aduși în București au devastat sediile partidelor contestate, cât și locuitori ai Bucureștiului. Aceste evenimente au fost urmare a actelor de diversiune, reprezintate de inculpați, care au manipulat informațiile. Manifestanții au fost prezentați ca „golani”. Persoanele ridicate din Piața Universității au fost private de libertate în mod nelegal, ceea ce a durat până în 21 iunie 1990”.



Procurorii de la Parchetul General au finalizat ancheta în dosarul Mineriadei din 13 – 15 iunie 1990. Drept urmare, Parchetul General va trimite dosarul către judecători, pentru a începe procesul.

Actul de acuzare are 2.200 de pagini, iar întregul dosar are 500 de volume. Sunt 14 inculpati, printre care Ion Iliescu, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Virgil Măgureanu, Adrian Sârbu, Miron Cozma și Cico Dumitrescu.


16.30: Directorul editorial al ziarului România liberă, jurnalistul Sabin Orcan, a atras atenția, pe contul său de Facebook, că ”niciodată nu-i prea târziu pentru a face dreptate, chiar dacă principalul învinuit e un octogenar care-și trăiește pensia departe de lumina reflectoarelor. Mă înclin în fața lui Teodor Mărieș, el însuși victimă a represiunii, pentru tăria cu care s-a luptat în acești ani să aflăm adevărul și să-i tragem la răspundere pe vinovați”. 


16.00: Teodor Mărieș, președintele Asociației 21 Decembrie, întrebat dacă îi vom vedea după gratii pe Iliescu, Roman și Măgureanu, în dosarul Mineriada: Dacă pentru CEDO au fost probe concludente, și pentru ICCJ ar trebui să fie


Prin Mineriada din 13-15 iunie 1990 a fost înăbușit un miting – maraton din Piața Universității. Protestarii cereau, la acel moment, alegeri libere, fără participarea de comuniști și de securiști. Manifestația a fost înăbușită cu violență de către civilii chemați de Ion Iliescu, președintele de atunci al țării, și de foști ofițeri de Securitate, recuperați în noile structuri ale serviciilor secrete inființate după Revoluția din decembrie 1989.

Teodor Mărieș, președintele Asociației 21 Decembrie, a declarat pentru România Liberă că "dacă pentru CEDO au fost probe concludente, și pentru ICCJ ar trebui să fie", astfel că este posibil ca Ion Iliescu să ajungă chiar să fie condamnat.


Citește și: Diversiunea noului dosar Mineriada: Probe și declarații despre securiști, mineri și politicieni au fost făcute dispărute de procurorii militari | DEZVĂLUIRE

Atât la dosarul penal 74/P/1998, cât și la dosarul penal 75/P/1998 există probe din care se poate trage concluzia că în acțiunea de represiune violentă a manifestației din Piața Universității au fost implicate cel puțin trei servicii secrete românești, Serviciul Român de Informații, Direcția de Informații a Armatei (DIA) și UM 2015, serviciul de informații al poliției, celebrul „Doi și un sfert“.


Parchetul General a redeschis ancheta în dosarul Mineriadei din 13 – 15 iunie 1990 acum doi ani.

Fostul președinte Ion Iliescu a fost pus sub acuzare din luna octombrie 2015 pentru infracțiuni contra umanității, constând în reprimarea violentă a manifestației din Piața Universității. Tot în acest dosar sunt cercetați amiralul în rezervă Emil „Cico" Dumitrescu, fostul director al SRI Virgil Măgureanu, Cazimir Ionescu, fost vicepreședinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Națională (CPUN), fostul lider al minerilor din Valea Jiului Miron Cozma, fostul premier Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu. Procurorii militari îl acuză pe Ion Iliescu că, în calitate de președinte al CPUN, ar fi decis reprimarea violentă a manifestației din Piața Universității prin declanșarea unui atac asupra populației civile în iunie 1990, urmat de aducerea minerilor din Valea Jiului în Capitală.



Potrivit ordonanței întocmite de Parchetul Militar, inițial, Ion Iliescu a fost cercetat pentru trei infracțiuni: propagandă pentru război, genocid (săvârșit prin: uciderea membrilor colectivității sau grupului, vătămarea gravă a integrității fizice sau mintale a colectivității sau grupului, supunerea colectivității sau grupului la condiții de existență sau tratament de natură să ducă la distrugerea fizică) și tratamente neomenoase prin dislocare sau lipsire de libertate fără temei legal.

Ulterior, procurorii militari au dispus schimbarea încadrării în infracțiuni contra umanității constând în aceea că „în zilele de 11 și 12.06.1990, în calitate de președinte al CPUN, împreună cu Roman Petre, Măgureanu Virgil, Voiculescu Gelu-Voican, Dumitru S. Nicolae, general (rez.) Chițac Mihai, general-maior (rez.) Diamandescu Corneliu, general maior (rez.) Florescu Mugurel și alții, a decis reprimarea violentă a manifestației din Piața Universității, în baza acestei hotărâri fiind declanșat, în dimineața zilei de 13.06.1990, un atac asupra unei populații civile, la care au participat forțele militare ale Ministerului de Interne, Ministerului Apărării Naționale și Serviciului Român de Informații, atac soldat cu decesul a patru persoane și rănirea a altor trei prin împușcare, precum și vătămarea corporală și lipsirea de libertate a aproximativ 270 de persoane".

Procurorii îi acuză pe Ion Iliescu, Petre Roman, Virgil Măgureanu, Gelu Voican-Voiculescu, Nicolae Dumitru, Corneliu Diamandescu, Mihai Chițac și Mugurel Florescu că ar fi decis, pe 13 iunie 1990, organizarea unei deplasări la București a unui număr de peste 10.000 de mineri din Valea Jiului, care au continuat atacurile din Piața Universității asupra populației civile, provocând vătămarea corporală și lipsirea de libertate a aproximativ 1.000 de persoane.


Mărturie de la Mineriade: Cum poate fi îngenuncheat și furat un popor

În 1990 nu am ratat nici un miting. Totul pentru democratizarea țării! Credeam cu patos, cum aș vrea și acum să cred în ceva. Împreună cu grupul meu de prieteni distribuiam formulare de adeziuni pentru înființarea Alianței Civice, bătute la mașină de prietena noastră Mirela S.


Una dintre problemele legate de acest dosar este însă neintroducerea în cauză, ca părți vătămate / civile, a persoanelor juridice cărora le-au fost devastate sediile, cu toate că există decizii CEDO în acest sens.

La dosarul cauzei se află un întreg volum cu devastarea și oprirea apariției ziarului „România liberă“, acțiune comisă de un grup de mineri condus de Nicolae Cămărășescu. Din declarațiile martorilor rezultă că Năpău, Ilinescu și Cămărășescu au adus din Valea Jiului mai mulți oameni de încredere, cazați la un hotel din Capitală, costurile fiind susținute integral de vicepreședintele FSN, N.S. Dumitru.



Citește și: Dosarele Revoluţiei și Mineriadei, din nou pe mâna unor magistraţi gropari. Patru greșeli grave făcute de generalul Coșneanu în cauzele instrumentate

Generalul Gheorghe Coșneanu, procuror militar șef al Secției Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, nu poate da garanții că va instrumenta corect dosarele Revoluției din 1989 și al Mineriadei din 13-15 iunie 1990, susține Teodor Mărieș, președintele „Asociației 21 Decembrie 1989“.


Cele mai citite

Armata rusă înregistrează un avans semnificativ pe frontul de est din Ucraina

Armata rusă a reușit o cucerire teritorială remarcabilă în luna noiembrie, avansând pe frontul de est din Ucraina și preluând controlul asupra a două...

SUA anunță un armistițiu între forţele dominate de kurzi și grupările pro-turce din Siria

Statele Unite(SUA) au anunţat marţi prelungirea armistiţiului, sub egida Washingtonului, între forţele dominate de kurzi care controlează vaste regiuni din nord-estul Siriei şi grupările...

Guvernul aprobă o investiție de 410 milioane lei pentru Uzina Mecanică Cugir: linii moderne de producție a muniției NATO

Proiectul are o durată de execuție de 36 de luni, plus 12 luni pentru notificarea și remedierea eventualelor defecte Guvernul a dat undă verde unei...
Ultima oră
Pe aceeași temă