5.7 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024
AcasăSpecialParchetul cere dizolvarea partidului legionarilor. VEZI DE CE

Parchetul cere dizolvarea partidului legionarilor. VEZI DE CE

La nouă luni după ce Partidul Pentru Patrie şi-a schimbat numele în Partidul Totul pentru Ţară, practic revenind astfel la vechea denumire a partidului legionar din interbelic înfiinţat de Corneliu Zelea Codreanu (foto) şi condus ulterior de către generalul Gheorghe Cantacuzino-Grănicerul, formaţiunea este în pericol de dizolvare. Actualul preşedinte al partidului a declarat pentru RL că parchetul îi consideră urmaşii unei mişcări fasciste dar arată că acuzaţiile sunt aberante

Mai concret, Parchetul a introdus, pe 13 iulie a.c., o acţiune la Tribunalul Bucureşti în care solicită magistraţilor să pronunţe o hotărâre prin care Partidul Totul pentru Ţară să fie dizolvat.Tribunalul urmează să ia în discuţie solicitarea procurorilor pe 3 septembrie, dacă parchetul nu va face o cerere de preschimbare a termenului de judecată fixat.

Contactat de România Liberă, actualul preşedinte al Partidului Totul pentru Ţară, Coriolan Baciu ne-a declarat că are cunoştinţă de demersul făcut de Parchetul Tribunalului Bucureşti şi că procurorii cer dizolvarea întrucât partidul pe care îl conduce ar fi urmaşul Mişcării Legionare care este considerată o mişcare fascistă. În acest context, demersul parchetului apare ca ciudat ţinând cont de faptul că formaţiunea politică funcţionează din 1993 sub denumirea Partidul Pentru Patrie, denumirea fiind schimbată în noiembrie 2011 în Partidul Totul pentru Ţară. Chiar şi cu prima denumire, partidul era tot unul de credinţă legionară.

„În esenţă se cere dizolvarea pentru că suntem consideraţi ca fiind continuatorii Mişcării Legionare care este considerată o mişcare fascistă. Acuzaţia este aberantă. Noi existăm din 1993 şi în ultimii 19 ani am respectat întocmai prevederile Constituţiei şi legilor în vigoare. Niciun document al partidului nostru şi nicio acţiune făcută de noi nu a încălcat cu nimic legile în vigoare”, ne-a declarat Coriolan Baciu.

Potrivit legii partidelor politice, o asemenea organizaţie se dizolvă pe cale judecătorească în următoarele condiţii: când scopul sau activitatea partidului politic a devenit ilicită ori contrară ordinii publice; când realizarea scopului partidului politic este urmărită prin mijloace ilicite sau contrare ordinii publice; când partidul urmăreşte alt scop decât cel care rezultă din statutul şi programul politic ale acestuia. Alte condiţii ţin de inactivitatea formaţiunii politice: nu a ţinut nici o adunare generală timp de 5 ani; nu a desemnat candidaţi, singur sau în alianţă, în două campanii electorale parlamentare succesive, în cel puţin 18 circumscripţii electorale, ceea ce nu e cazul Partidului Totul pentru Ţară.

Un alt caz de dizolvare a unei formaţiuni politice se referă la neîndeplinirea obiectivelor stabilite pentru un partid politic şi se poate constata când un partid politic nu obţine la două alegeri generale succesive un număr minim de voturi. Numărul minim necesar îndeplinirii condiţiilor este de cel puţin 50.000 de voturi la nivel naţional, pentru candidaturile depuse în oricare dintre următoarele scrutinuri: consilii judeţene, consilii locale, Camera Deputaţilor, Senat.

Scurt istoric al politicii legionare

Partidul Pentru Patrie a luat fiinţă în 1993 la iniţiativa unui grup de vechi luptători în Rezistenţa Naţională Anticomunistă, foşti deţinuţi politici şi luptători în munţi. În prezent preşedintele Partidului Totul pentru Ţară, denumire la care a revenit Partidul pentru Partie la începutul acestui an, este Coriolan Baciu din Alba Iulia. Printre personalităţile partidului legionarilor se găsesc cunoscutul actor Ernest Maftei sau şi mai cunoscutul luptător anticomunist, Ion Gavrilă Ogoranu, în prezent decedat, Nistor Chioreanu, Virgil Mateiaş sau Constantin Tănăsescu, potrivit datelor de pe pagina de internet a partidului.

Gavrilă Ogoranu a fost cel care a condus rezistenţa anticomunistă din Munţii Făgăraş de după al doilea Război Mondial.

Din punct de vedere istoric, la 10 decembrie 1934, lua fiinţă Partidul „Totul pentru Ţară” (TPT), la iniţiativa lui Corneliu Zelea Codreanu şi a generalului Gheorghe Cantacuzino-Grănicerul.

În declaraţia de înfiinţare a TPT, postată pe pagina de internet a partidului, generalul Cantacuzino-Grănicerul scria: „În consecinţă înfiinţez pe data de 10 Decembrie partidul politic „Totul pentru Ţară”, şi-l înfiinţez cu o singură condiţie, să recunoaştem cu toţii pe Corneliu Zelea Codreanu ca şeful nostru spiritual. Adepţii acestui partid îşi propun şi jură împreună cu mine să îndeplinească cu tenacitatea ceasurilor de tranşee, în ciuda tuturor adversarilor şi adversităţilor, următoarele: (…) înălţarea morală a poporului român; cinste, demnitate, ordine, dor de muncă şi credinţă în Dumnezeu (…), apărarea mereu legală a României în contra primejdiilor mereu crescânde cari o pândesc (…), dreptate şi pâine pentru toţi acei care muncesc, (…) o organizare monarhică de stat şi în stat adecvată nouilor împrejurări de viaţă românească, (…) pace şi bună învoire cu toţi cei ce vor respecta hotărârile României şi toate drepturile noastre de stat liber.”

Primul preşedinte al Partidului „Totul pentru Ţară” a fost chiar generalul Gheorghe Cantacuzino-Grănicerul, prinţ descendent direct al domnitorului valah Şerban Vodă Cantacuzino şi luptător în Primul Război Mondial, conducând soldaţii care au reuşit respingerea tentativei trupelor bolşevice de ocupare a Iaşiului, fiind distins cu ordinul Mihai Viteazul. 

La   februarie 1938, Partidul Totul pentru Ţară a fost dizolvat ca urmare a loviturii de stat prin care regele Carol II a suprimat regimul de democraţie parlamentară. 

Toate cadrele de conducere ale Partidului Totul pentru Ţară au fost arestate şi internate în lagărele de la Vaslui, Ciuc, Râmnicul Sărat, Dragomirna, Tismana închisoarea Jilava, închisoarea din Chişinău etc..

În noaptea de 29-30 noiembrie 1938 este asasinat, în pădurea Tâncăbeşti, Corneliu Zelea Codreanu, împreună cu 13 camarazi, în cadrul unui transfer între închisori.

În noaptea de 21-22 septembrie 1939, peste 250 de fruntaşi ai Partidului Totul pentru Ţară au fost executaţi sumar în lagăre şi în reşedinţele de judeţ, fiind apoi expuşi în pieţele publice timp de 3 zile.

Preşedintele partidului Totul pentru Ţară, inginerul Gheorghe Clime, a fost executat în acea noapte în lagărul de la Râmnicul Sărat.

 

Cele mai citite

Producătorii locali, tot mai prezenți în restaurante: o asociație dedicată le susține accesul în HoReCa

Marius Tudosiei, fondatorul Asociației Lanțului Alimentar Scurt (ALAS), susține pentru ZF că micii producători locali de alimente, de la brânzeturi la sparanghel, câștigă teren...

Riscul unui război nuclear nu a fost niciodată atât de mare pentru Coreea de Nord, spune Kim Jong Un. Acuzații la adresa SUA

Liderul nord-coreean Kim Jong Un a acuzat Statele Unite de amplificarea tensiunilor, afirmând că riscul unui război nuclear nu a fost niciodată atât de...

SUA extinde sancțiunile împotriva băncilor rusești, rubla atinge un minim istoric

Trezoreria SUA a anunțat noi sancțiuni împotriva Rusiei, vizând sectorul financiar prin includerea a 118 persoane și entități pe lista restricțiilor. Printre acestea se află...
Ultima oră
Pe aceeași temă