5.2 C
București
vineri, 15 noiembrie 2024
AcasăSpecialParcare cu 1.300 locuri lângă viitorul Stadion Naţional din Capitală

Parcare cu 1.300 locuri lângă viitorul Stadion Naţional din Capitală

Anul viitor,  lângă viitorul Stadion Naţional din Capitală, va fi construită  o parcare cu 1.300 locuri, care va costa 8,7 milioane de euro, conform studiului de fezabilitate cuprins într-o hotărâre aflată pe ordinea de zi a şedinţei de miercuri a Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB), informează NewsIn.

Parcarea va fi supraterană, cu parter, trei etaje şi înălţimea de 13,5 metri. Suprafaţa constuită la sol va fi de 7.500 de metri pătraţi, iar suprafaţa construită desfăşurată va fi de 32.040 de metri pătraţi.

În spaţiul celor patru nivele ale parcării vor fi amenajate şi terenuri de sport, alei carosabile, rampe carosabile, scări şi lifturi. Construcţia va fi deschisă, fără încălzire, iar spaţiul terasei va fi folosit ca parcare în aer liber.

Construirea unei parcări de asemenea dimeniuni este necesară pentru acreditarea şi desfăşurarea de competiţii europene, în condiţiile în care România a specificat UEFA că vrea să găzduiească finala Europa League din anul 2012, se arată în studiul de fezabilitate.

Edilii spun că, până în decembrie, vor fi terminate lucrările de finisaj şi instalaţii la Stadionul Naţional, în condiţiile în care infrastructura stadionului este finalizată. În primăvara lui 2011 vor fi montate acoperişul retractabil şi scaunele şi va fi încheiată amenajarea gazonului.

Stadionul Naţional va fi practic terminat la sfârşitul lunii mai 2011, iar în iunie-iulie vor fi făcute teste în vederea recepţionării lucrării.

În august 2011, stadionul va putea găzdui meciul amical de inaugurare, în care România ar urma să întâlnească Argentina, potrivit primarului general Sorin Oprescu.

Reprezentanţii Federaţiei Române de Fotbal (FRF) spun că tratativele pentru organizarea acestui meci, purtate cu forul similar din Argentina, sunt într-o fază avansată.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă