15.6 C
București
joi, 19 septembrie 2024
AcasăSpecialParadisuri diabolice

Paradisuri diabolice

Fondurile financiare speculative, asa-numitele "hedge funds", au ajuns sa constituie, la nivel mondial, cea mai prospera industrie financiara – termen oximoronic ce rezuma el insusi grozavia acestei aberatii. S-ar parea ca e vorba despre 2.250 miliarde de dolari de active bine pastrate, mai cu seama prin insulele exotice, si care in perioadele de euforie financiara aduceau beneficii anuale de peste un sfert din valoarea lor. Aduceau si nu mai aduc, dar sunt puse la pastrare pana trece si actuala criza, desi de asta data gluma s-a ingrosat. Sunt stocate in paradisurile fiscale, aceste centre "offshore" pe care diabolica imaginatie a profitului le-a creat de indata ce a devenit posibila circulatia ceva mai lesnicioasa a capitalurilor. Iar profitorii si-au creat reflexul de a-si ascunde castigurile, de multe ori si pentru a le masca natura.

 

Insulele Caiman figureaza pe primul loc in arhipelagul acestor paradisuri diabolice, dar Insulele Virgine, Bermudele si Bahamasul nu stau nici ele mult mai prejos. Chiar si Statele Unite poseda peste 20 de procente din aceste fonduri, iar la un nivel ceva mai modest nici feerica insula Cipru, destinatia unor dubioase castiguri est-europene, nu e chiar de ignorat. Se crede ca cea mai mare parte din ele sunt detinute de persoane particulare, iar unele dintre aceste persoane, mai slabe de inger, ar putea sa intre in panica si sa inceapa sa si le retraga. Ar fi cel de-al doilea val al crizei declansate de speculatiile cu valorile imobiliare. Iar din criza in criza, un tzunami financiar generalizat ar face atunci inconjurul planetei.

Jandarmii pietelor financiare din SUA si din Marea Britanie au interzis timp de cateva saptamani speculatiile de vanzari fara acoperire cu asemenea fonduri. Nu de alta, dar administratia americana tocmai sarise in ajutorul celei mai mari societati de asigurari din SUA pentru a limita efectele catastrofei. si se cauta alte sute de miliarde de dolari sanatosi care sa tina sub respiratie artificiala alte banci, pana mai trece socul. Numai o noua debandada iscata de o panica intr-un asemenea sector ar mai lipsi! Oamenii politici incep sa sara si ei ca arsi, de parca si-ar fi dat seama pentru prima data ca nu a mai ramas nici un pilot in avionul speculatiei planetare, ce se va izbi de Turnul Babel. Sarkozy cere chiar pedepsirea vinovatilor si, de asemenea, ceva mai multa "regularizare", mai multa "moralitate" in viata financiara. Cele mai candide spirite practice – epidemia oximoronica m-a contaminat! – isi pun speranta in faptul ca blamabila cupiditate va asculta glasul trambitelor ce propovaduiesc ceasul pocaintei.

 

E de-a dreptul emotionant! Unii incep sa spuna ca FMI si Banca Mondiala ar avea o buna ocazie, la viitoarele lor adunari anuale de luna viitoare, sa cada de acord si sa puna pe o adevarata lista neagra aceste paradisuri fiscale. Asa incat principalele 30 de banci mondiale, care asigura peste doua treimi din fluxul financiar international, sa nu mai faca afaceri cu ele. Imi vine sa pariez cu oricare dintre cititorii care, dupa ce au inghitit cu stoicism cifrele de mai inainte, si-ar inchipui ca bunul simt sau o masura minima de prevedere va birui in acest caz. si ca paradisurile diabolice vor fi obligate, prin consensul celor care au puterea sa le oblige, sa revina la mai pasnica lor vocatie turistica. Anul trecut, Germania avusese o timida tentativa de a impune tarilor din G8 ceva mai multa transparenta in aceste speculatii ce seamana cu mersul pe sarma fara plasa, dar in care initiatii au cate o parasuta de urgenta bine ascusa sub camasa. A trebuit sa dea inapoi pentru ca s-au opus cu vehementa si Statele Unite, si Marea Britanie.

Prezint sincere scuze ca v-am plictisit cu aceasta proza lipsita de orice fluiditate. Trebuia sa spun ceva mult mai simplu, de la bun inceput. Teama mi-este ca sofisticata "industrie financiara", aceasta masina de fictiuni care ii imbogateste pe cei cativa initiati (dar cu valori catusi de putin fictive), nu e altceva decat piramida de escrocherie montata candva la Cluj. Dar cu prestanta diabolica a unui viciu planetar.

Cele mai citite

Derby-ul serii în Liga Campionilor la fotbal: Manchester City- Inter Milano 0-0

Manchester City şi Inter Milano au remizat, 0-0, miercuri seara, pe City of Manchester Stadium, în prima etapă a noului format al Ligii Campionilor...

Familia Regală a strâns laolaltă tineri, elite și politicieni din cadrul Ploieşti, Capitala tineretului din România 2024

Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, a găzduit, miercuri, la Palatul Elisabeta, seara dedicată municipiului Ploieşti, Capitala tineretului din România în anul 2024, eveniment în...

Primăria Capitalei va autoriza lucrările la Planșeul Unirii după primirea documentației de la Primăria Sectorului 4

Municipalitatea va da autorizaţie pentru lucrările la planşeul de la Unirii când va primi toată documentaţia de la Primăria Sectorului 4, a anunţat primarul...
Ultima oră
Pe aceeași temă