Mai multe primarii din judetul Bistrita-Nasaud nu au bani pentru plata integrala a salariilor cadrelor didactice pe perioada vacantei de vara. Directorul economic al Consiliului Judetean, Viorel Tinis, a declarat ca reprezentantii a sapte administratii locale l-au informat deja ca nu au posibilitatea sa asigure platile catre dascali intrucat nu detin suficiente resurse financiare.
Printre acestea se numara si Primaria Bistrita, care va discuta, la inceputul lunii iulie, o rectificare bugetara necesara pentru rezolvarea problemei. „Din informatiile pe care le avem la aceasta ora, se va face in curand o rectificare bugetara si problema va fi rezolvata”, a afirmat Tinis.
Directorul Trezoreriei Bistrita, Ioan Pintea, a declarat, insa, ca nu a primit nici o informare in scris din partea primariilor respective, dar, cu toate acestea, a cerut Ministerului Finantelor Publice alocarea a 120 de miliarde lei. In opinia sa, aceasta suma ar rezolva problemele financiare ale cadrelor didactice din judet.
„Am mai trecut prin astfel de situatii in care primariile s-au plans ca nu au bani, dar nu au transmis nici o cerere in scris la Trezorerie pentru ca noi sa putem cere banii de la Ministerul Finantelor. Din calculele facute de noi reiese ca ar mai fi nevoie de 120 de miliarde lei, bani care ar putea acoperi in intregime necesitatile salariale ale cadrelor didactice”, a mai spus Pintea.
Pentru plata salariilor profesorilor din Bistrita-Nasaud, Ministerul Finantelor Publice aloca anual intre 700 si 800 de miliarde lei.