Prin normele, regulamentele şi legile arbitrare, statul român consideră toţi contribuabilii prezumtivi infractori. Este constatarea tuturor celor care, inevitabil, s-au confruntat cu probleme legate de administraţie.
Un recent raport, prezentat la o dezbatere organizată de Centrul Român de Politici Europene, la care au participat atât preşedintele statului, cât şi şefa DNA, demonstrează că statul are de recuperat peste un miliard de euro de la infractorii dovediţi. Mai mult, preşedintele Curţii de Conturi a recunoscut la o emisiune radio că bugetul public din România a fost fraudat în ultimii zece ani cu alte 2,1 miliarde. Marilor corupţi li se reduc anii de puşcărie prin publicarea de cărţi plagiate, iar prejudiciul financiar nu se recuperează nicicând. Ăsta nu este cinism, ci de-a dreptul cruzime.
Nu există român care să nu fi fost nevoit, măcar o dată în viaţă, să probeze în faţa autorităţilor că nu este un criminal economic, mereu cu actele originale la el, târât de la o instituţie la alta, precum un damnat să-şi poarte galerele. Autorităţile, fie centrale, fie locale, cer de fiecare dată contribuabililor proba cinstei şi a corectitudinii fiscale. Nervii contribuabililor sunt întinşi la maximum, iar de partea opusă monstrul se ascunde în spatele ghişeelor. Nu dă nimănui socoteală.
Enunţul „România lucrului bine făcut“ rămâne o vorbă goală, simplu slogan din registrul propagandei electorale, atât timp cât omul onest este purtat de la Ana la Caiafa, cu zeci de documente şi declaraţii de nevinovăţie la purtător.
Recent, mi-a expirat cartea de identitate. Am îndesat o sumedenie de documente, plus timbrele fiscale, cererea semnată olograf, într-o mapă de plastic. M-am prezentat la ghişeul pentru Evidenţa Populaţiei. Duduia a sărit că nu-s bune actele. A trebuit să mă înscriu în audienţă la şefa. M-a primit pe hol, fireşte, supremul gest al umilirii. Actul de proprietate nu avea ştampila pe prima pagină. A urmat calvarul. La instituţia de fond imobiliar mi s-a cerut buletinul. „Oh, e expirat!“ – a explodat funcţionara, coborâtă parcă din Supremul Orient. „Mergeţi la notar!“ Cu înjurăturile în gând, ajuns în faţa însărcinatei statului, am suferit de un nou atac din partea autorităţii. „Aduceţi un avocat care să apostileze identitatea dumneavoastră!“ Mi-am scos apărătorul dintr-o şedinţă de judecată. Tot împotriva statului, fireşte. S-a prezentat. Am aşteptat vreo oră pentru a mi se întocmi documentul-probă că sunt eu Marius Ghilezan. „Oh, nu se poate elibera procura!“ Păi, cum aşa? Legitimaţia avocatului nu era vizată de Barou. Alte drumuri, consum de carburant şi de nervi. Am revenit. Contra unei taxe de 60 de lei, am exclamat: „Vivat eventus“. La instituţia de fond imobiliar, alţi bani, altă distracţie. Două săptămâni de aşteptare. Am intrat în posesia actului de proprietate. Ştampilat. La Evidenţa Populaţiei, ghinion. Duduia mi-a ripostat: „Ştampila nu e bună“. I-am răspuns cu semnul strângerii de gât. A chemat jandarmul. Doar legitimaţia de jurnalist m-a salvat. “Fie, de la mine“, mi-a replicat funcţionara. Încă două săptămâni fără buletin. „Dacă suntem aşa de puţini…“ Săracii poliţişti. Am întrebat ce fac dacă mă prinde în trafic poliţistul de la Rutieră fără carte de identitate. „Plătiţi amenda!“ Cinism? De-a dreptul cruzime. În plimbarea de peste o lună, am fost Cetăţeanul Nimeni. Calvar? De-a dreptul un coşmar.
În acest timp, am urmărit miniştrii tehnocraţi cum se hlizeau la noi. Cum nu ne merităm sistemul de sănătate. Mai trebuie să vă amintesc că de două zile nu funcţionează programul informatic ce gestionează sistemul naţional de carduri de sănătate? A costat două sute de milioane de euro, iar pe internet împricinatul sistemului, buşit la faţă şi la identitate, cel care ne-a altoit cu un program nefuncţional, îmi spune că va face cel mai modern spital din estul Europei. Nu e bătaie de joc?
Când s-a instaurat puterea tehnocrată, i-am transmis noului ministru al Comunicaţiilor că sper să digitalizeze România în sensul protejării cetăţeanului, şi nu a statului.
În SUA, contribuabilul poate fi identificat după amprentă. La noi, autorităţile continuă să-ţi ceară testul de sarcină. Dar dacă eşti bărbat vaccinat, cum să faci proba virginităţii fiscale şi identitare? Cu hârtii, fireşte.
Aflu zilele acestea că mai mult de jumătate din bugetul Ministerului Comunicaţiilor se duce pe datoria faţă de Microsoft. DNA nu a finalizat dosarele de anchetă. Guvernele trec, datoriile rămân…
Până când statul ne va considera pe toţi infractori?
Pentru schimbarea paradigmei ar fi necesar GHIŞEUL UNIC, pe sistem electronic, gândit de un think-tank, şi nu de o administraţie birocratică şi iubitoare de ştampile.
Când mă gândesc că Junta care a preluat în stăpânire România şi-a schimbat doar acoperiţii din administraţie, nu am prea mari aşteptări. Doar un guvern politic poate să-şi asume un program de reabilitare a cetăţeanului în faţa statului. Până atunci, rămânem victimele abuzurilor şi jignirilor funcţionarilor.
Moquerie sau batai du jeu.
