16.3 C
București
miercuri, 29 mai 2024
AcasăSpecialPace, nu o ofensivă a păcii

Pace, nu o ofensivă a păcii

Aând un porumbel nord-coreean apare subit purtând o ramură de măslin, lumea ar trebui să-l provoace să-şi arate ghearele ascuţite. Ar fi un semn de prudenţă, fiindcă recentele cuvinte mieroase adresate de Kim Jong-il trimisului special american în Coreea de Nord, Stephen Bosworth, nu sunt o premieră.

Ceea ce oferă Kim acum nu este o pace, ci o „ofensivă a păcii” – o tactică folosită de Coreea de Nord în repetate rânduri de la armistiţiul din 1953 pentru a semăna discordie ori de câte ori adversarii regimului au demonstrat unitate şi hotărâre. Aşadar, dacă guvernul sud-coreean face bine că se implică în discuţii bilaterale cu Nordul (cum, de altfel, a şi acceptat de curând), preşedintele Lee Myung-bak ar face, la rândul său, bine ca pe parcursul discuţiilor să-şi concentreze privirea tradiţional ageră asupra atitudinii şi motivaţiilor Nordului.

Că intenţiile lui Kim nu sunt deloc inocente o demonstrează faptul că regimul său a construit în secret un centru masiv de îmbogăţire a uraniului cu peste 2000 de centrifugi, fapt dezvăluit lui Siegfried Hecker de la Universitatea Stanford, fost director al Laboratoarelor Naţionale Americane din Los Alamos. Existenţa centrului vădeşte cât se poate de limpede cât de hotărât este regimul să atingă capacitatea de a-şi intimida vecinii cu arsenalul său nuclear.

Unii cred că afişarea acestei ameninţări nucleare în creştere este determinată de asigurarea succesiunii la putere a lui Kim Jong-un, mezinul rubicond de 20 şi ceva de ani al lui Kim Jong-il. Dată fiind durata probabilă a construcţiei centrului, ar fi însă imposibil să fie singura sau principala motivaţie.

Obiectivul-cheie al „Conducătorului iubit” este, cel mai probabil, să-şi asigure propria poziţie, având în vedere dramatica situaţie economică a Nordului. Pare acum că singura metodă prin care Kim Jong-il poate să-şi protejeze dinastia de familie împotriva oricărei provocări interne este aceea de a oferi show-ul de forţă al unei puteri nucleare.

Provocările cu care se confruntă Kim se acumulează. Divinizarea liderului, odinioară fundamentul regimului, se topeşte. Eşecul economic, criza alimentară cronică, neîncrederea şi animozitatea tot mai pronunţate faţă de guvernul lui Kim, plus o aparentă reticenţă a unor elemente din armata nord-coreeană de a porni la război indică o fragilizare a regimului.

Există în societatea nord-coreeană şi semne ale unei adoraţii tot mai mari faţă de ţări liberale precum SUA sau Coreea de Sud – un sentiment de care regimul a căutat să ţină cont prin difuzarea a 1-2 filme western la televiziunea de stat.

Mai grav este că infracţionalitatea ia amploare, iar un colaps al sistemului de stat de sănătate favorizează răspândirea diverselor tipuri de boli infecţioase. Kim speră foarte probabil ca prin afişarea ostentativă a arsenalului său nuclear să constrângă SUA, Japonia şi Coreea de Sud să-l ajute în depăşirea unora dintre crizele interne ale regimului.

În plan imediat, obiectivul lui Kim este să pună presiune pe Administraţia Obama în vederea relaxării sancţiunilor promovate de SUA împotriva Coreii de Nord, după ce a ajuns, evident, la concluzia că dinastia sa nu are nici un viitor atât timp cât sancţiunile rămân în vigoare. Pentru a transmite un mesaj clar, regimul său a refuzat să participe la discuţii multilaterale.

Kim demonstrează prin asta cât de fundamental greşit înţelege modul în care funcţionează democraţiile occidentale. A crezut, se pare, că în urma înfrângerii suferite de Obama în alegerile legislative, America nu va avea voinţa de a se opune unei noi ameninţări nucleare şi va încheia un acord de pace cu regimul său, perpetuând astfel dinastia Kim. „Suntem pregătiţi atât pentru dialog, cât şi pentru război”, a declarat el.

Desigur că tocmai reciproca este adevărată: victoria republicanilor conservatori din Congres i-a îngrădit şi mai mult posibilităţile lui Obama de a mai momi cu ceva Nordul. Mai mult, jocul cu focul nuclear este o tactică foarte proastă, fiindcă atitudinea lui Kim se amestecă acum în minţile americanilor cu probabil cea mai serioasă ameninţare strategică de pe agenda americană: ofensiva Iranului pentru propriile arme nucleare. Există, de altfel, discuţii serioase între serviciile de securitate occidentale pe marginea ideii că recent dezvăluitele centrifugi nu au fost asamblate la centrul Nyeongbyeon, ceea ce ar implica ascunderea unui alt centru de către regim.

Întrebarea care derivă de aici este: cine l-a ajutat pe Kim să construiască aceste centre? Cine i-a transferat Nordului tehnologia necesară?

Deşi apar tot mai multe dovezi indirecte pentru schimburile dintre Coreea de Nord şi Iran, probele concludente lipsesc. S-a vorbit despre faptul că peste 200 de nord-coreeni lucrează clandestin în Iran. Dacă dintre ei fac parte şi oameni de la Cabinetul 99, direcţia nucleară secretă a lui Kim, sau de la Cabinetul 39, cel care îi controlează fondul secret de valută, s-ar justifica o atenţie specială acordată problemei.

Sigur că mecanismele interne ale regimului Kim sunt acoperite de mister, nu doar pentru lumea exterioară, ci şi pentru cea mai mare parte a guvernului nord-coreean. Singura metodă de a creşte din afară transparenţa este aducerea la lumină a activităţilor externe nord-coreene, ceea ce înseamnă să expui pe atât de multe contacte şi legături dintre Coreea de Nord şi Iran pe cât pot fi identificate.

Cooperarea nucleară dintre Coreea de Nord şi Iran ajută, fără doar şi poate, ambele ţări să încalce normele internaţionale – iar acum se pare că şi Myanmar s-a alăturat acestei axe a proliferării nucleare ilicite.

Există o ţară care ar putea ajuta lumea să obţină transparenţa – şi argumentele – de care are nevoie: China, prin al cărei teritoriu ar trebui să se desfăşoare legăturile nucleare dintre Iran şi Coreea de Nord. Presupunând că nu aprobă această nesfântă alianţă, China are responsabilitatea de a pune stop acestor schimburi. Preocupările vag exprimate, precum cele ale preşedintelui Hu Jintao cu ocazia întâlnirii la vârf de la Washing-ton, nu sunt suficiente.

Cooperarea nucleară dintre Coreea de Nord şi Iran ajută fără doar şi poate ambele ţări să încalce normele internaţionale – iar acum se pare că şi Myanmar s-a alăturat acestei axe.”

Cele mai citite

Procurorii și polițiștii continuă operațiunea “Jupiter”. Peste 150 de percheziții într-o singură zi

Operațiunea "Jupiter", pe care procurorii și polițiștii o derulează în această perioadă pe întregul teritoriu al României, a inclus, doar în ziua de miercuri,...

Rusia va taxa suplimentar veniturile mari și companiile pentru a susține războiul din Ucraina

Rusia plănuieşte creşteri de taxe pentru veniturile mari şi companii, a anunţat marţi Ministerul de Finanţe, în contextul în care Moscova caută încasări suplimentare...

Investițiile în aur – cele mai sigure pe timp de criză. Românii au cumpărat peste 30.000 de lingouri de aur și peste 10.000 de...

Investițiile în aur sunt considerate cele mai sigure în vremuri de criză și, chiar dacă nu sunt neapărat cele mai profitabile, ele au un...
Ultima oră
Pe aceeași temă