20.8 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialOvidiu Musetescu a pecetluit soarta uzinei

Ovidiu Musetescu a pecetluit soarta uzinei

Inaintea alegerilor din 2000, o gasca de pesedisti batea saptamanal Argesul de la un capat la altul. O facea, ce-i drept, pe banii nostri si pe carburantul „Arpechim” cu autocarele SC „Muntenia” SA. In fruntea gastii era nea Nicu (Nicolae Vacaroiu), urmat de Constantin Nicolescu (dom' Costica), Filip Georgescu (don Felipe), deputatul de Muscel Gheorghe Marin, Alexandru Stanescu, ministrul Industriilor (azi consilierul ministrului Seres), printre ei mai numarandu-se si un tip cu ochelari, care ne-a fost prezentat drept viitor presedinte al FPS, respectiv APAPS, pe numele sau Ovidiu Musetescu. Una dintre vizitele acestui clan a fost la „Melana”, cum ii spuneau campulungenii „Grulenului”, aflata in faliment, din cauza unui contract cu Baschiria in valoare de 86 milioane USD semnat de nea Nicu pe cand se afla in fruntea Exe-cutivului. In 2000 venise la „Grulen” promitandu-le celor de acolo resuscitarea „Melanei”.
Tot atunci si tot la sediul „Grulen” au venit, adusi de la spate, si cativa angajati ai ARO nemultumiti de situatia uzinei. Si celor de la ARO acelasi Musetescu le-a promis ca va fi indreptata starea uzinei, ca vor continua sa fie pompate fonduri si… comenzi guvernamentale.
Ceea ce s-a si intamplat, pentru cel putin o perioada, a se vedea comenzile pentru MEC (micro-buze scolare), M.I., Parchetul General si Ministerul Justitiei, MApN, Romsilva etc. Numai ca aceste comenzi guvernamentale in loc sa resusciteze Uzina ARO i-au grabit si mai mult falimentul, pe de-o parte, pe de alta parte l-au imbogatit pe Nicolescu, livrarile ARO facandu-se numai prin IATSA, care asigura si service-ul masinilor ARO. Paradoxal, dar uzina, in loc sa se redreseze, mai rau se afunda in datorii, desi incasa pentru un ARO cate 45.000 de euro.
A venit si momentul privatizarii. Astfel, prevalandu-se de o solicitare a UE care cerea guvernului Nastase sa creasca ritmul privatizarilor, a fost scoasa la vanzare si Uzina ARO, care, dupa mai multe incercari esuate, a fost vanduta pe sistemul „primul venit, primul servit”.
Astfel si-a intrat Ovidiu Musetescu in „rol”. Impreuna cu cei din gasca amintita mai sus, a reusit sa pecetluiasca soarta uzinei din Campulung, vanzand ARO unei firme-fantoma, „Cross Lander USA Inc.”.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă