De când a început a doua jumătate a anului, se vorbeşte tot mai mult despre ieşirea Europei din Marea Recesiune.
“Zona euro a ieşit din recesiune în Q2 şi o serie de indicatori arată îmbunătăţiri în perioada care vine. Totuşi, BCE trebuie să considere variaţiunile dramatice din cadrul uniunii monetare, cu zonele slăbite ale pactului căutând cât mai mult sprijin posibil“, scrie un analist al unei reputate băncii europene de tranzacţionări online.
În aceste condiţii, companiile româneşti mici şi mijlocii, cele care sunt responsabile de dinamica locurilor de muncă şi care duc “greul” luptei cu fiscalitatea, sunt puse din nou în faţa unor provocări.
Chiar şi cu motorul puţin înecat, sectorul serviciilor IT a continuat să se dezvolte. Multe companii au renunţat definitiv la bugetul destinat administrării infrastructurii de tehnologie a informaţiei. Unele doar l-au redus drastic. Alte companii, menţinând strategia de business development în zona unei îndrăzneli care îi caracterizează pe vizionari, au reuşit să “conserve” zonele de core business şi să păstreze serviciile de IT, aplicând cea mai inteligentă metodă: outsourcing.
Piaţa serviciilor IT a crescut moderat în România, deşi marii integratori se plâng că businessul “mare” stagnează. În ani de recesiune, istoria ne-a învăţat că statul menţine sectoarele vitale măcar la cota de avarie; în România serviciile de IT au fost lăsate să se descurce singure şi pe nimeni n-a ineresat ce note obţin la şcoală. Contractele cu statul au fost puţine, extrem de disputate şi, de foarte mult ori, blocate sau trimise în justiţie. Dar companiile îşi fac bine treaba. Tot mai bine. Clienţii au economisit tot mai mult, iar serviciile au fost mai bune, cel puţina asta arată studiile Comsiei Europene pe servicii IT, servicii de furnizare de internet, servicii financiare şi de furnizare a energiei.
Provocarea de azi a unei companii medii care vrea să-şi administreze profesionist infrastructura IT gravitează în jurul unei decizii legate de cost. Competiţia, recesiunea, accesul dificil la creditare au dus costurile cu 20-30% mai jos, în timp ce companiile care furnizează servicii IT au continuat să-şi califice intensiv oamenii, să investească în resurse, să se extindă şi să menţină efortul de educare a pieţei la cel mai înalt nivel.
“Compania noastră a crescut exponenţial în clienţi, parcuri IT administrate şi expertiză exact în perioadele de vârf ale crizei. Poate că am reuşit să transformăm piedicile în provocări, ca la carte, dar credem că mai degrabă e rezultatul unei înţelepciuni târzii pe care o demonstrează piaţa în momente de răscruce. Se cere mai mult de la departamentele de IT; “mai mult” nu poate veni decât cu costuri mai mari şi atunci soluţia logică devine cea de outsourcing”, afirmă Bogdan Rohan, director general HyperCubic IT Outsourcing.
Pe de altă parte, România este una dintre destinaţiile încă preferate când vine de outsourcing făcut de mari companii multinaţionale. Potrivit unui studiu citat de Asociaţia de Outsourcing a Europei Centrale şi de Est, “zona aceasta a Europei a atras în 2012 peste un sfert din businessul de outsourcing la nivel global”. În acelaşi studiu se arată că Asociaţia Naţională de Companii de Software şi Servicii (NASSCOM) a declarat că regiunea est şi central europeană a “capturat” un market share de 20% din toate centrele de livrare stabilite la nivel global între 2010 şi 2012.
Veşti bune pentru regiune, veşti bune pentru România. Competitivitate, eficienţă, creativitate, dedicare, toate sunt atuuri ale pieţei interne care redevin predicate de marketing pentru alte pieţe când vine vorba de ţara noastră. Ce s-a schimbat între timp? Clientul intern. Compania locală în care managementul a evoluat şi în care riscurilor şi fluxurilor informaţionale li se acordă atenţia şi bugetele cuvenite.
HyperCubic IT Outsourcing
Compania oferă servicii IT flexibile, complete şi integrate în toată ţara. Liniile de business ale HyperCubic IT Outsourcing sunt serviciile de externalizare IT şi servicii IT de reparatii laptopuri şi echipamente IT. Suportul tehnic pe care îl oferă se adresează companiilor şi corporaţiilor care doresc fie să externalizeze serviciile IT, fie să realizeze un outsourcing parţial. HyperCubic IT Outsourcing ajută clienţii să îşi imbunătăţească performanţele organizaţionale prin managementul performant al infrastructurii IT şi prin alinierea strategiei IT cu obiectivele companiei. Printre clienţii companiei se numără: AGIP, Badsi Nissan, România Liberă, ROMPREST, Groupama Asigurări. www.hypercubic.ro