4.6 C
București
miercuri, 27 noiembrie 2024
AcasăSpecialOrganizația Internațională pentru Migrații: Numărul migranţilor şi refugiaţilor din Europa ar putea...

Organizația Internațională pentru Migrații: Numărul migranţilor şi refugiaţilor din Europa ar putea trece de un milion

Numărul refugiaţilor şi imigranţilor care au intrat pe teritoriul Europei, de la începutul anului, ar putea depăşi un milion, în zilele următoare, a anunţat, vineri, Organizația Internațională pentru Migrații (OIM), citată de Agerpres.

‘Asistăm la fluxuri (de migrație) atât de mari la acest sfârșit de an, încât OIM estimează că, poate până marți sau chiar mai devreme, se va depăși pragul de 1 milion (…) Este o situație cu totul ieșită din comun’, a declarat Joel Millman, purtător de cuvânt al organizației. 

Până în prezent, în Europa au ajuns aproximativ 991.000 de refugiați și migranți, potrivit Reuters.

Europa este confruntată în acest an cu cea mai mare criză migratorie de după Al Doilea Război Mondial, numărul total al migranților și refugiaților urmând să îl depășească de cel puțin patru ori pe cel din 2014. 

Începând din 16 octombrie, OIM a consemnat 422 de decese, o medie de șapte pe zi, în timpul tentativelor de traversare a Mediteranei, a mai indicat purtătorul de cuvânt. ‘Evident, este o situație foarte alarmantă și nu am vrea să asistăm la o iarnă ca anul trecut. Din ceea ce vedem însă, fluxurile rămân considerabile și periculoase’, a comentat Millman.

Cele mai citite

Armistițiu în Liban: Evaluarea pierderilor economice și umanitare, costuri de miliarde de dolari

Conflictul dintre Israel și Hezbollah din Liban s-a încheiat miercuri dimineață printr-un armistițiu, însă pagubele provocate de luni de confruntări sunt imense. Potrivit estimărilor, pierderile...

Marea Britanie a făcut primul pas pentru eliminarea definitivă a fumatului

Legea care vizează transformarea treptată a Regatului Unit într-o ţară fără fumat a depăşit marţi o primă etapă în parlament, unde a fost adoptată...

Israelul a ucis trei oameni la frontiera libaneză-siriană

Un ONG care urmăreşte războiul din Siria a raportat marţi seara că două persoane au fost ucise în atacuri israeliene la frontiera libaneză-siriană, în...
Ultima oră
Pe aceeași temă