22.4 C
București
luni, 17 iunie 2024
AcasăSpecialOrdonanța de Urgență 14 a fost atacată în instanță de o femeie...

Ordonanța de Urgență 14 a fost atacată în instanță de o femeie condamnată pentru abuz în serviciu. OUG 14 este cea care a abrogat Ordonanța 13, de modificare a Codului Penal

UPDATE 22,55: Persoana care a atacat în instanţa de contencios OUG 14 este o femeie de afaceri, Luiza Căzănescu, informează Mediafax.

Ea a fost unul dintre participanţii la dezbaterea publică organizată de fostul ministru al Justiţiei, Florin Iordache, pe tema modificării codurilor penale. Femeia i-a cerut atunci ministrului Iordache să promoveze Ordonanţa de Urgenţă care urma să modifice Codul Penal și Codul de Procedură Penală.

“Vă rog, domnule ministru, să fiţi bărbat de stat, să promovaţi aceste ordonanţe în regim de urgenţă şi să daţi pe urmă şi amnistie, să ţineţi cu populaţia. Am avut 800 de dosare civile şi 46 de dosare penale, mi s-au inventat tot felul de mizerii. Eu vorbesc concret. Vă rog să aveţi curajul sa luptaţi împotriva securităţii care a invadat toate organismele statului, i-au scos pe copiii ăştia în stradă. Eu am un magazin şi vorbesc cu studenţii care au ieşit în stradă şi majoritatea au recunoscut că au fost plătiţi”, a spus Luiza Căzănescu la dezbatere.

Discursul ei a stârnit proteste din partea majorității participanților. ”Nu vă e ruşine? Ruşine să vă fie”, i-au strigat câţiva oameni din sală.

Ulterior dezbaterii, Luiza Căzănescu şi o femeie care a susţinut că fiul ei a furat “decât” trei maşini au fost invitate de ministrul Florin Iordache în biroul său.


În decembrie 2010, Luiza Căzănescu, administrator al SC Luisa Casa de Modă SRL Bucureşti, a fost trimisă în judecată, alături de alte cinci persoane, pentru complicitate la abuz în serviciu în legătură cu prejudicierea SC Asigurarea Reasigurare Ardaf SA-– Sucursala Dâmboviţa cu suma totală de 1.857.314 euro.


Ordonanța de Urgență 14 / 2017, emisă de Guvernul Grindeanu, a foat atacată în instanță, infornează miercuri Digi 24.

Persoana care a atacat OUG 14 a fost anchetată începând din anul 2010 și ulterior condamnată, la o instanță din Ploiești, pentru complicitate la abuz în serviciu.

OUG 14 este cea care a abrogat Ordonanța de Urgență 13 / 2017, prin care PSD și Cabinetul Grindeanu urmăreau modificarea Codului Penal și a Codului de Procedură Penală.

Sesizarea referitoare la OUG 14 ar putea ajunge de la Curtea de Apel București, unde este analizată în acest moment, la Curtea Constituțională. Până ce magistrații CCR se vor pronunța asupra acesteia, OUG 14 va continua să fie valabilă, adică OUG 13 va continua să fie abrogată, a explicat judecătorul Cristi Danileț, fost membru al CSM.

 

 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Babasha, despre Corina Bud: “Nu stă cu mine în studio!”

Continuă scandalul în online între Corina Bud și Babasha, artistul de manele invitat de trupa Coldplay pe scenă, la Național Arena. Vlad Babașa, cunoscut drept...

O filială a Al-Qaida revendică responsabilitatea pentru atacul din Burkina

Gruparea Jama'a Nusrat ul-Islam wa al-Muslimin (JNIM), afiliată Al-Qaida, a revendicat responsabilitatea pentru un atac din 11 iunie, în urma căruia au fost uciși...

Care este valoarea lunară a celor 4,74 de milioane de pensionari și care este cea mai mică pensie

Un număr de 4.747.604 de pensionari era înregistrat în mai 2024 în România, cu 670 persoane mai puţine comparativ cu luna precedentă, iar pensia...
Ultima oră
Pe aceeași temă