Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (ORDA) nu a fost sesizat în cazul cărţii „Alianţe matrimoniale…”, de Gheorghe Copos, angajaţii instituţiei putând face o constatare sau o expertiză în acest caz, dacă li se solicită acest lucru de organele de cercetare penală sau de o parte interesată, informează Mediafax.
Răzvan Câşmoiu, directorul Direcţiei de Expertize şi Constatări din cadrul Oficiului Român pentru Drepturile de Autor (ORDA), a declarat vineri că ORDA nu stabileşte dacă este vorba sau nu despre plagiat în cazul unui volum, acest lucru putând fi stabilit, după caz, doar de comisiile de etică de la nivelul facultăţilor şi universităţilor.
„Dacă e vorba de plagiat, doar comisia de etică stabileşte. Noi nu avem termenul de «plagiat» în Legea nr. 8/1996, legea drepturilor de autor şi drepturilor conexe. Comisia de etică funcţionează în principal în fiecare facultate. În cazul acesta sau în orice alt caz de posibil plagiat, este stabilit de cei care au emis acea diplomă”, a spus Răzvan Câşmoiu. El a precizat că, până în acest moment, ORDA nu a fost sesizată în cazul volumului „Alianţe matrimoniale în politica principilor români din Ţara Românească şi Moldova în secolele XIV-XVI” scris de Gheorghe Copos.
CITEȘTE ȘI: Copos se consideră calomniat brutal
„Noi avem în lege termenul de «reproducere» sau «însuşirea calităţii de autor». Este altceva şi pe noi, pentru constatare, ne pot solicita organele de cercetare penală. Iar, pentru expertiză, părţile interesate (…) Deci, pe parte penală, ne este solicitată de către organele de cercetare penală, iar pe parte civilă, o parte interesată poate cere o expertiză, dar trebuie să aibă legătură cu cauza”, a explicat Răzvan Câşmoiu.
Întrebat dacă există în România un corp de experţi, care poate să facă expertize în cazuri de suspiciuni de plagiat, Răzvan Câşmoiu a răspuns: „Nu există un corp de experţi autorizat de noi. Noi, prin atribuţiile funcţiei, putem face acest lucru, dar alţi experţi nu ştiu”.
CITEȘTE ȘI: Copos, riscă să ajungă din nou în pușcărie !?!
George Copos a avut, vineri, prima reacţie în scandalul creat după ce jurnalistul Cătălin Parfene a susţinut că tema lucrării sale de masterat realizată în 2005 este similară cu una dintre cărţile scrise de Copos – „Alianţe matrimoniale în politica principilor români din Ţara Românească şi Moldova în secolele XIV-XVI”, apărută în 2014, la editura Niculescu. George Copos a spus că în ultimele zile a fost calomniat brutal şi că a angajat o firmă de specialitate care va face o expertiză, iar astăzi va avea un raport.