20.8 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialOprire neprogramata la CNE Cernavoda

Oprire neprogramata la CNE Cernavoda

Unitatea 1 de la Centrala Nuclearelectrica de la Cernavoda va fi repornita cel mai devreme astazi, dupa ce a fost oprita, in mod controlat, in data de 7 aprilie 2006, la ora 12.20. Potrivit reprezentantilor Societatii Nationale Nuclearelectrica, evenimentul s-a produs „din cauza impurificarii chimice a apei demineralizate folosite in circuitul termic al turbinei”. Expertii spun ca o mare parte din vina o poarta Dunarea: apa fluviului raceste turbinele, dar, in aceste zile, din cauza debitului sau marit si a cresterii considerabile a aluviunilor, sistemele de siguranta au intrat in functiune.
In acest rastimp, specialistii actioneaza pentru a elimina sursa de impurificare si pentru a curata circuitele implicate, dar si pentru a efectua lucrari planificate. Oprirea reactorului nuclear nu a afectat nici o clipa siguranta angajatilor sau a populatiei. Conducerea SNN precizeaza ca „sistemul tehnologic la care a aparut aceasta situatie se afla in partea clasica a centralei si nu exista posibilitatea producerii de emisii radioactive”. De asemenea, incidentul nu a avut nici o influenta asupra mediului. Autoritatile locale au fost pregatite sa intervina in orice eventualitate, aplicatiile practice derulate pe parcursul anului trecut dovedindu-se de un real ajutor.
Chiar daca va fi repornita astazi sau maine, centrala de la Cernavoda nu va fi conectata imediat la sistemul energetic national. Din cauza procedurilor tehnice necesare, capacitatea maxima a CNE, de 700 MW, va fi atinsa spre mijlocul saptamanii. Ca de fiecare data in astfel de cazuri, deficitul de energie creat prin iesirea din sistem a Unitatii 1 este acoperit de termocentrale si de importuri din statele vecine, in special din Bulgaria.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă