20.8 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialOprescu la Vatican, azi, in audienta la Papa

Oprescu la Vatican, azi, in audienta la Papa

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, va merge, miercuri, la Vatican, in audienta la Papa Benedict al XVI-lea, in calitate de invitat special, la propunerea Bisericii Catolice din Romania, a declarat, marti, pentru Mediafax, surse apropiate lui Oprescu.

"Primarul general Sorin Oprescu va merge maine (miercuri, n.r.) la Vatican, la o audienta cu Papa Benedict al XVI-lea. Protocolul prevede o audienta generala, la care participa invitati speciali. Sorin Oprescu este unul dintre ei", au precizat sursele citate.

Aceleasi surse au aratat ca vizita lui Oprescu la Vatican este facuta la propunerea Bisericii Catolice din Romania, ca urmare a suportului pe care primarul general l-a manifestat in cazul Catedralei Sfantul Iosif.

Sursele citate au precizat ca in cadrul audientei va fi tratat si acest subiect.

Audienta va incepe miercuri la ora 9.30 si se va termina la ora 12.00, au mai aratat sursele citate.

In 22 octombrie, societatea Millennium Building Development a fost somata de catre Primaria Municipiului Bucuresti sa inceteze lucrarile la Cathedral Plaza, intrucat autorizatia de construire din 24 februarie 2006 a expirat. Proiectul Cathedral Plaza vizeaza construirea langa Catedrala Sfantul Iosif din Capitala – considerata monument istoric – a unui imobil cu patru niveluri la subsol, cu garaje pentru 200 de masini, parter si 19 etaje, de 75 metri inaltime.

Sorin Oprescu declara atunci ca, pe langa somarea societatii Millenium Building de a opri lucrarile la Cathedral Plaza, au fost inregistrate la Tribunalul Bucuresti doua cereri prin care se solicita instantei sa constate nulitatea absoluta a concesionarilor terenurilor. Acesta preciza ca a dorit ca instanta sa se pronunte si asupra proprietatii suprafetelor de teren din zona intersectiei strazilor General Berthelot si Luterana, explicand ca in 29 octombrie 1928, Primaria Capitalei a cumparat un teren in suprafata de 700,96 metri patrati, din care au fost folositi doar 359,30 metri patrati, ramanand municipalitatii o suprafata de 341,66 de metri patrati.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă