24.1 C
București
vineri, 17 septembrie 2021

Opreliști discrete

Există, în acest moment, câteva bariere invizibile care protejează România de marile afluxuri ale imigrației globale. Este prea devreme pentru a spune dacă acest fapt, care se cuvine înregistrat ca atare, este aducător de bune sau de rele consecințe pe termen mediu și lung.

Să vedem însă care sunt aceste bariere.

Cea dintâi este aceea – de factură politică și administrativă – care face din țara noastră un stat al Uniunii Europene care însă nu este și unul al spațiului Schengen. În pofida insistențelor politice iritat persuasive, aducând a pisălogeală, nucleul occidental de state al Europei comunitare a tergiversat, și continuă să o facă, intrarea noastră în acest spațiu. Nu este vorba despre Grădina Hesperidelor, nici de pătrunderea în Eden.

Cu toate acestea, avantajele pe care poziționarea în interiorul Schengen le aduce statelor membre nu mai este un secret nici măcar pentru copii. Abandonând casă, masă și, în general, întregul context al vieții lor trecute, imigranții caută – cum este și firesc – să se așeze într-un spațiu cât mai avantajos și mai recompensant pentru trauma imensă pe care au suferit-o. Ei doresc, lucru de înțeles, nu doar să își păstreze identitatea cu cât mai multe dintre componentele ei, spre a nu se aliena cu totul (iar aici religia joacă un rol de căpetenie), ci și obținerea unui statut și a unor poziții cât mai consolatoare, fie și în termenii unor ajutoare sociale cât mai generoase. De aceea, bine informați, caută noi patrii în direcția țărilor celor mai prospere din UE, precum Germania sau Suedia. România nenumărându-se printre acestea, ea nu devine foarte atractivă ca posibilă patrie de adopție.

O altă barieră în calea imigrărilor pare să fie aceea că România nu face încă parte dintre statele Zonei Euro. Faptul complică accesul la moneda curentă europeană, implicând fluctuații în politicile monetare și o anume „izolare“ financiară care face indispensabil schimbul valutar. Cum unul dintre scopurile vieții oricărui cetățean al lumii este să își asigure o situație materială cât mai bună, și cum, prin dizlocarea din patriile de origine, imigranții sunt puternic afectați de o accelerată pauperizare (ei lasă în urmă regiuni bombardate, bunuri distruse sau abandonate, ori vândute mult sub valoarea lor reală, sub teroare ori de spaimă), este de așteptat ca ei să aleagă, în măsura în care pot, economiile cele mai consolidate ale Zonei Euro, unde moneda este consolidată.

O a treia barieră invizibilă în calea unui masiv aflux de străini la granițele României este și realitatea actuală a țării noastre. O națiune cu circa jumătate din populație trăind în spațiul rural, cu analfabeți în proporție de 40% – conform statisticilor mai noi –, din care pleacă, într-o hemoragie continuă, un număr considerabil de cetățeni, unde nu peste mult timp pensionarii vor depăși numeric populația activă, un stat corupt cu o faimă de-acum consolidată, dublat de nefuncționalitate, o economie fluctuantă și imprevizibilă, o lipsă de prosperitate care se răspândește, nu se restrânge, toate acestea nu fac din România un loc visat de străinii care își caută un adăpost. Ea poate sluji ca refugiu temporar pentru disperați, dar când opțiunile includ și destinații mai promițătoare, mai seducătoare, este limpede că popularitatea teritoriilor locuite de români trebuie plasată pe un loc mai modest.

În ce privește atitudinea românilor față de posibilitatea de a primi în țară nou-veniți într-un număr semnificativ, se cuvine spus că temerile autohtone sunt numai în parte întemeiate. Întâi și întâi, pentru că deja în ultimii douăzeci și cinci de ani o serie de străini s-au stabilit pe teritoriul acestei țări sau au întemeiat familii mixte împreună cu cetățeni ai României fără ca această dublă realitate să iște probleme cruciale și temeri pentru destinul civilizației noastre.

Există însă și exemplele duratei istorice lungi, în care, de-a lungul procesului de formare a limbii și poporului nostru, ca și după aceea, străinii au fost mereu prezenți și au participat, uneori prin aporturi consistente, la închegarea poporului și apoi a națiunii române. Deși tema nu a lipsit din discursul istoricilor, reflecția cu privire la ea lasă de dorit. Pentru unii, conservatori și organiciști, străinii au fost mereu un impediment, au „bruiat“ și au „sabotat“ procesele firești de obținere a coeziunii sociale și etnice, amânând astfel emanciparea, cristalizarea și conturarea identității românești. Pentru alții, mai degrabă curioși cu privire la -înnoirea istorică, alteritatea etnoculturală și religioasă a îmbogățit cu noi resurse energetice, de vitalitate, dar și cu -valori civilizaționale și culturale zestrea -nucleelor autohtone, amalgamându-se, în timp, cu acestea sau producând separări, scindări, clarificări necesare. În lumina acestei înțelegeri secunde a istoriei noastre, străinii au fost niște catalizatori, fermenți care au ajutat, nu au compromis procesul de formare identitară românească, oferindu-i un plus de ingrediente, de complexitate și de relevanță.

Nu există, așadar, dincolo de spaimele apocaliptice care însoțesc orice epocă din viața națiunilor vitale și pasionale, motive pentru a ne teme mai mult decât altădată de amestecul limbilor, confesiunilor și al raselor tocmai acum, într-o epocă în care regimurile democrate au învins în Europa, oferindu-i acesteia instrumentele cele mai adecvate pentru a „îmblânzi“ cu mijloace necoercitive contactele interculturale și a le face viabile. Una dintre caracteristicile de căpătâi ale condiției de român a fost aceea a apropierilor și conviețuirilor, și nu – cum ar putea face să se creadă excesele Școlii Ardelene și cele ale latiniștilor din secolul al XIX-lea – vreun purism intransigent ori conduitele religioase excesive (înregistrate, acestea, rapsodic, în anumite momente de criză politică). Problema care se pune în acest moment este care dintre barierele invizibile – cele administrativ-economice ori cele ținând de temeri și de prejudecăți – se vor spulbera mai întâi, readucându-i pe români într-o situație tradițională: de realizare a noilor contacte și formule de conviețuire cu „celălalt“.  

Ultima oră
Pe aceeași temă