Comunicarea politică modernă stăruie mai mult pe un joc al umbrelor decât pe o devoalare constantă a capitalului politic. Imaginea e difuză, puterea se manifestă discret și adesea codat. Imaginea jucătorilor din arena politică poate suferi, sunt alte lucruri care pot fi mai importante: controlul informațiilor, capacitatea de negociere, consolidarea puterii sau menținerea echilibrelor de orice fel. Lipsa de explicații a președintelui față de refuzul nominalizării ca premier a dnei Sevil Shhaideh, la fel ca întârzierea deciziei nominalizării dlui Sorin Grindeanu pot știrbi imaginea președintelui, dar îi întăresc autoritatea.
Asumându-și riscul de a părea arogant, președintele joacă o carte a puterii, și nu a imaginii.
Urmează întrebarea firească: de ce a ales dl. Iohannis varianta bătăliei cu partidele îndreptățite să formeze guvernul? E greu de crezut că o face din orgoliu. Domnia-sa a colaborat bine cu PSD. A avut sprijinul cabinetului Adrian Năstase în proiectul care a făcut din Sibiu capitală europeană. Politic, făcând parte din Forumul Democrat al Germanilor din România, a lucrat bine cu toate partidele din Consiliul Local de la Sibiu, inclusiv cu PSD. Mai mult, a fost ”candidatul” de prim-ministru al coaliției PSD-PNL care s-a luat la trântă cu președintele Traian Băsescu în 2009. Practic, președintele a avut o relație bună în timp cu PSD. Și atunci?
Poate că unul dintre motive este că dl. Iohannis refuză să dea social-democraților întreaga putere în orice condiții. Alegerile locale din vară au pus PSD în situația de a controla comunitățile. Dar jumătate dintre români au ales să nu voteze. La fel s-a întâmplat și la alegerile parlamentare. PSD a realizat cel mai mare scor, dar mai mult de jumătate dintre cetățenii cu drept de vot au preferat să stea acasă. Interpretarea electorală e simplă, câștigătorul face guvernul, dar interpretarea corectă ne relevă o țară divizată în care mai mult de jumătate dintre români nu au acceptat oferta politică a niciunui partid. O situație complicată pentru orice președinte.
Refuzul primei nominalizări poate fi privit și în această cheie, a echilibrării raporturilor de putere. Putem bănui mai multe motive care au stat la baza refuzului: riscul de securitate, lipsa deciziei în forul de conducere a PSD sau avântul dlui Liviu Dragnea care a cerut partidului un ”cec în alb”. Era mai corect pentru public să fi motivat refuzul, dar laconismul este una dintre armele favorite din arsenalul președintelui.
Strategia a reușit, iar PSD a schimbat nominalizarea. Președintele Iohannis s-a întâlnit cu dl Sorin Grindeanu. Nu știm ce au discutat, dar noua propunere a trecut. Președintele a ales din nou discreția, nu a comunicat nimic personal, nu a dat declarații presei. Administrația prezidențială a postat pe site, în această dimineață, la rubrica dedicată comunicatelor de presă, un text de trei rânduri: ”Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat vineri, 30 decembrie a.c., decretul privind desemnarea domnului Sorin Mihai Grindeanu în calitate de candidat la funcţia de prim-ministru, pentru a cere votul de încredere al Parlamentului asupra programului şi listei noului Guvern, potrivit art. 103 alin. (2) din Constituţia României, republicată.”
Ce urmează? Respectând litera Constituției, dl Klaus Iohannis va coabita cu noul guvern, dar va fi extrem de atent la orice tendință de derapaj. Dacă guvernul va lucra corect, armistițiul acestui sfârșit de an poate deveni o pace îndelungată. Răspunderea pentru stabilitate și echilibru de acum încolo revine tuturor.
