Recent este un adjectiv care inseamna, in latineste, proaspat. Omul recent este, asadar, un om proaspat, abia iesit in lume – pe de-o parte –, ingenuu – pe de alta. "Candide" al lui Voltaire este un om recent, totodata Voltaire insusi, care nu credea, de pilda, in autenticitatea osemintelor descoperite in vremea lui de primii arheologi, este recent si el. Omul recent ar trebui sa primeasca sens in raport cu omul vechi – al traditiei, pe de o parte, harsit, pe de alta. Fapt este ca cei doi oameni – recentul si vechiul, respectiv ingenuul si harsitul – nu pot vorbi unul despre celalalt pretinzand ca o fac de pe pozitii neutre, deci obiective. Ingenuul crede "ce vede", dar nu intotdeauna ce se vede se lasa inteles. Poti crede in Mos Craciun, nu poti fi pertinent vorbind despre el atata vreme cat doar crezi in el. Omul nou poate vedea in cel vechi un maestru (relatia discipol-maestru), dar nu va avea cum sa judece prestatia maestrului decat dupa ce va iesi din faza uceniciei. Dimpotriva, omul vechi nu-l crediteaza pe cel nou decat daca se inscrie pe una dintre liniile pe care, cu experienta lui, le cunoaste deja. Iti intelegi fiul care asculta Mozart, la limita Pink Floyd, nu-l mai intelegi pe cel care asculta The Prodigy (si exemplele sunt deja desuete). Pentru omul harsit nu exista prag al vietii de care el sa nu fi dat cu capul, iar cand un altul apare, el ii refuza automat statutul de proba autentica. Totul ar fi mult mai simplu daca am accepta faptul ca omul este nu numai un concept eterogen – cultural si biologic –, dar si in miscare. Ingenuitatea nu caracterizeaza un tip de om, ci un stadiu al evolutiei lui, la fel cum omul "batran" nu e niciodata suficient de batran pentru a fi inteles ce-i acela "om". Daca am accepta asta, hélas!, cine s-ar mai revolta impotriva cui?