17.6 C
București
vineri, 24 mai 2024
AcasăSpecialOltchim, învinsă în ultima secundă de Itxako

Oltchim, învinsă în ultima secundă de Itxako

ÎNFRÂNGERE. Campioana României la handbal feminin, Oltchim Râmnicu Vâlcea, a fost învinsă, sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 26-25 (10-14) de formaţia spaniolă Itxako Reyno De Navarra, înregistrând astfel prima înfrângere cu Anja Andersen pe banca tehnică, potrivit Mediafax.

Meciul s-a disputat în cadrul grupei I a Ligii Campionilor.

Scorul a fost deschis de Elisei-Ardean, reprofilată pe inter dreapta, post de pe care a marcat de două ori consecutiv, 0-2 (min. 5). Gazdele, din a căror garnitură de start a absentat handbalista clujeană Oana Chirilă, nu şi-au revenit prea repede din şocul de început, marcând pentru prima dată în minutul 8 (1-3). Au urmat momente de cădere în jocul Oltchimului, de care Itxako a profitat, egalând în minutul 10 (3-3), după care meciul a continuat “cap la cap” (5-5, min. 13). Pe banca tehnică, Anja Andersen a fost foarte calmă, încurajând-şi jucătoarele tot timpul, pe care le-a rulat în permanenţă (5-7, min. 15). Yeliz Ozel şi Ada Nechita au fost de neoprit în prima repriză, ambele cu finalizări sigure, care au scăzut moralul adverarelor. Mai mult, cu Ozel şi Neagu eliminate pentru două minute înaintea pauzei, Oltchim a primit doar un gol. După 30 de minute, scor 10-14, principalele pericole de la Itxako fiind Martin şi Barbosa, ultima fiind fosta jucătoare de la Rulmentul Braşov.

În repriza secundă, Oltchim s-a detaşat şi mai mult (12-18, min. 40), dar au urmat momente slabe de joc (22-23, min. 53 şi 24-25, min. 59), cu mingi pierdute copilăreşte de românce, grăbite inexplicabil la fiecare atac. Barbosa a egalat, când mai era un minut de joc, 25-25, Nechita a ratat următorul atac, iar Turey a înscris pentru o victorie celebră pentru Itxako şi dezamăgitoare pentru campioana României. Arbitrii danezi Pedersen-Mortersen au fost “darnici” cu aruncările de la 7 metri pentru Itxako, ibericele primind şapte lovituri în ultimul sfert de oră, faţă de cele trei ale Oltchimului, în toată repriza. Nici în meciul cu Itxako, vedeta formaţiei vâlcene, Cristina Neagu nu a fost folosită de Anja Andersen decât la construcţie, cea mai bună jucătoare a lumii în 2010, marcând un singur gol, în minutul 51.

Marcatoare:

Itxako – Turey 9, Barbosa 6, Martin Berenguer 6, Fernandez 1, Barno 1, Tervel 1, Pinedo 1, Extremado 1.

Oltchim – Ozel 8 goluri, Nechita 7, Elisei-Ardean 5, Neagu 1, Managarova 1, Beşe 1, Stanca 1, Manea 1.

În prima etapă din grupa I, Oltchim a învins pe teren propriu formaţia Buducnost Podgorica, cu scorul de 21-20, în timp ce Itxako a cedat în deplasare, cu slovenele de la Krim Ljubljana, cu 26-30. Oltchim rămâne cu 2.

Al doilea meci din grupa I este programat duminică, între Buducnost şi Krim.

Programul următor al echipei Oltchim, în grupa I, este următorul: cu Krim (pe teren propriu, 20 februarie), cu Itxako (pe teren propriu, 6 martie), cu Budunost (în deplasare, 13 martie) şi cu Krim (în deplasare, 19 martie). Primele două clasate din fiecare din cele două grupe principale se vor califica în semifinalele Ligii Campionilor.

Cele mai citite

Impactul jocurilor în mediul online asupra vieților noastre

În ultimii ani, lumea jocurilor online a cunoscut o expansiune rapidă, transformându-se într-un fenomen cultural care influențează numeroase aspecte ale vieții cotidiene. Aceste jocuri...

Julen Lopetegui, înapoi în Premier League! Formația preluată de tehnicianul spaniol

Spaniolul Julen Lopetegui este „urmașul” lui David Moyes în funcţia de antrenor principal al formației engleze West Ham United. Lopetegui revine astfel în Premier...

Pariază pe șansele României în EURO 24. Va trece de faza grupelor?

EURO 24 se apropie rapid, aducând cu sine nu doar spectacolul fotbalistic european, dar și o mare de oportunități pentru pasionații de pariuri sportive....
Ultima oră
Pe aceeași temă