13.1 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSpecialOlimpiada denunțurilor în ultimul dosar ANRP

Olimpiada denunțurilor în ultimul dosar ANRP

Ultimul dosar al despăgubirilor supraevaluate de la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, trimis în judecată, a fost demarat și instrumentat în urma unei avalanșe de autodenunțuri și denunțuri.

Prejudiciul stabilit de procu­rori în acest caz este de circa 7,7 mi­lioane de euro, derivat din supraevaluarea unui teren situat în Constanța, pentru care s-a primit despăgubirea totală de peste 8 milioane de euro. În urma acestor autodenunțuri și denunțuri, coroborate cu actele oficiale, au fost trimiși în judecată omul de afaceri Horia Simu (cumpărător de drepturi litigioase și cel care a obținut despăgubirile supraevaluate prin dare de mită și complicitate la abuz în serviciu), expertul evaluator Alin Horațiu Dima, membrii Comisiei Centrale de Despăgubiri de la ANRP, respectiv Crinuța Dumitrean (președinte la data săvârșirii faptelor), Cristian Mihai Sebastian, Remus Virgil Baciu, Oana Vasilescu, Dragoș Bogdan, Călin  Florin Teodorescu (în prezent deputat) și Marko Atilla Gabor, precum și consilierul ANRP Florentina Savu.

10% beneficiu pentru trafic de influență

Primul care a făcut autodenunț împotriva lui Horia Simu, cumpărătorul de drepturi litigioase, și împotriva membrilor comisiei centrale de despăgubiri de la ANRP a fost ex-consilierul de stat din Administrația prezidențială Daniel Moldoveanu.

Acesta a denunțat faptul că a fost contactat de omul de afaceri Horia Simu pentru a interveni la comisia de depăgubiri de la ANRP cu scopul de a obține mai repede și fără complicații despăgubiri pe drepturile litigioase cumpărate din Constanța. În autodenunț, fostul consilier prezidențial a recunoscut și faptul că urma să beneficieze de cel puțin 10% de pe urma traficului de influență pe care l-a făcut prin sistemul său relațional (un șef de la RAAPPS, spre exemplu, care a făcut la rândul său autodenunț, precum și alte persoane, între care și un secretar general adjunct de la Ministerul Mediului).  Daniel Moldoveanu a susținut în fața procurorilor că la el nu a ajuns nici un ban până la data formulării denunțului. Susținerile sale au fost întărite de alte denunțuri.

De alte 15% din valoarea totală a despăgubirile ar fi beneficiat celelalte persoane din lanțul relațional al lui Daniel Moldoveanu (cu calitatea de martori pentru că au făcut denunțuri sau autodenunțuri până la începerea urmăririi penale, spun specialiștii).

De asemenea, din aceste declarații a rezultat că expertul evaluator Horațiu Dima ar fi primit mită 5.000 de euro, iar președinta ANRP de atunci, Crinuța Dumitrean, ar fi primit 400.000 de euro. Daniel Moldoveanu a indicat toate persoanele din cercul său relațional, care, la rândul lor au făcut aproape simultan sau la distanțe scurte de timp autodenunțuri sau denunțuri. Toți au calitatea de martori în dosar. Fostul consilier prezidențial nu a putut fi contactat pentru a comenta faptele prezentate de procurori.

Horia Simu nu s-a salvat

Autodenunțuri (denunțuri) a făcut și cumpărătorul de drepturi litigioase Horia Simu, însă după ce procurorii au declanșat ancheta penală, așa că a rămas încadrat ca suspect și apoi ca inculpat. Nu a fost, însă, reținut/arestat preventiv, așa cum s-a întâmplat în primul dosar în care a fost trimis în judecată pentru fapte similare deoarece, prin autodenunț, și-a recunoscut faptele, spun specialiștii consultați de „România liberă“. Acum, Horia Simu acuză faptul că DNA ar fi mușamalizat faptele fostului consilier de stat Daniel Moldoveanu și ale ceilorlalți înalți funcționari sau simpli funcționari la care a apelat pentru obținerea despăgubirilor.

De la data dobândirii drepturilor litigioase, în 2010, Horia Simu, prin intermediul unor angajaţi ai societăţilor sale, dar şi prin intermediul unor persoane ce ocupau diverse funcţii în cadrul Ministerului Mediului (Para Lorant), Administraţiei Prezidenţiale (Daniel Moldoveanu) şi Regiei Autonome – Administraţia Patri­moniului Protocolului de Stat (Georgian Surdu), ar fi iniţiat, potrivit procurorilor, o serie de demersuri prin care să urgenteze obţinerea despăgubirilor prin intervenţia acestora la nivelul autorităţilor implicate în procedura de retrocedare, respectiv: Primăria Municipiului Constanţa, Prefectura Judeţului Constanţa (prefectul C. Palazu), Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor (președinta Crinuța Dumitrean) 

Nu și-au recunoscut vina

În acest dosar nu au făcut denunțuri sau autodenunțuri și nici nu și-au recunoscut faptele membrii comisiei naționale de despăgubiri, expertul evaluator Horațiu Dima, precum și consilierul ANRP Florentina Savu. Crinuța Dumitrean  și expertul Dima sunt acuzați de luare de mită și abuz în serviciu, iar ceilalți de abuz în serviciu.

Acest dosar, care are ca obiect despăgubiri suparevaluate  la ANRP,  este al cincilea trimis în judecată. Unii dintre inculpați au fost deja condamnați în alte dosare.

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 782. Rusia ar pregăti acte de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informații

Rusia ar pregăti "acte de sabotaj violente" în toată Europa, avertizează serviciile de informații occidentale. "Suntem de părere că riscul unor acte de sabotaj controlate...

Doi turiști din Australia și unul din SUA au fost găsiți în Mexic, împușcați în cap

Trupurile neînsuflețite a trei turiști, doi din Australia și unul din SUA, au fost găsite în Mexic, fiecare dintre ei având câte un glonț...

Ambasada britanică prezintă un ursuleț Paddington decorat cu simboluri românești, în cinstea Paștelui ortodox

Ambasada Marii Britanii la București a creat un ursuleț Paddington decorat cu simboluri românești, pentru a marca Paștele ortodox. Paddington este o jucărie de pluș...
Ultima oră
Pe aceeași temă