5.6 C
București
vineri, 15 noiembrie 2024
AcasăSpecialOleleu şi Istvan, vicepreşedinţii Consiliului Judeţean

Oleleu şi Istvan, vicepreşedinţii Consiliului Judeţean

Noul preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Cluj, Horea Uioreanu, a condus şedinţa de constituire a acestui for, iar unul din cele şapte puncte de pe ordinea de zi a însemnat alegerea celor doi vicepreşedinţi. Cum au fost doar doi candidaţi propuşi pe tot atâtea posturi, Ioan Oleleu (USL) şi Vakar Istvan (UDMR), emoţiile pentru ocuparea respectivelor funcţii s-au risipit din start. În urma voturilor secrete exprimate de cei 35 de consilieri judeţeni, reprezentantul USL a primit 23 de voturi pentru şi 12 împotrivă, în timp ce candidatul UDMR a fost preferat de 34 dintre consilieri şi a „bifat” un singur vot împotrivă.

 

Uioreanu, fără mustaţă

„În cei patru ani am demonstrat că pot ajuta comunitatea, iar în viitor sper să conving şi votul împotrivă pe care l-am primit că putem face lucruri bune pentru Cluj”, a spus Vakar Istvan. Acesta, împreună cu celălalt vicepreşedinte, Ioan Oleleu, îl vor ajuta în următorii patru ani pe Horea Uioreanu, cel care a renunţat şi la mustaţa sa celebră după ce a devenit preşedintele Consiliului Judeţean. Acesta a respectat pariul făcut cu prim-ministrul Victor Ponta înainte de alegeri, prin care a anunţat că îşi va tăia mustaţa, pe care o are de la 14 ani, dacă va câştiga preşedinţia CJ Cluj.

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă