2.1 C
București
sâmbătă, 28 decembrie 2024
AcasăSpecialOlaru nu mai renunță la tenis. Reacția sa, după meciul din Fed...

Olaru nu mai renunță la tenis. Reacția sa, după meciul din Fed Cup

Raluca-Ioana Olaru, 60 WTA la dublu, a depășit perioada dificilă, în urma căreia a fost la un pas să se despartă de tenis. Românca a spus, la sosirea în România, după meciul din Fed Cup, împotriva Canadei, că acum are pentru ce obiective să lupte.

„Şi la mine a trecut momentul de a renunţa la tenis. Acum am obiective şi ţeluri în faţă. A fost o săptămână minunată, sunt foarte mândră de fete şi de ce au realizat. Mă bucur mult că am făcut parte din echipă. Sper să joc pentru ţară şi în viitor. Eram pregătită să joc la dublu dacă se făcea 2-2. A fost mai bine că s-a făcut 3-1 pentru România”, a spus Olaru, potrivit Mediafax.

Românca declara, plângând, în timpul turneului BRD Bucharest Open că nu mai joacă meciuri de simplu de trei ani, deoarece nu mai are nicio susţinere financiară. În ultima perioadă, Olaru s-a dedicat competiţiilor de dublu, unde ocupă locul 60.

Citește și Exclusiv. Baghdatis: „România este țara în care am început la juniori.” De la Satu Mare la Australian Open

Raluca Olaru a afirmat că reprezentativa României s-a calificat în Grupa Mondială şi datorită ajutorului acordat la precedentele întâlniri de Simona Halep, Monica Niculescu şi Sorana Cîrstea, care nu au fost prezente în Canada din diferite motive.

„A fost un drum, nu o destinaţie (n.r. – calificarea în Grupa Mondială). Lucrul acesta a început acum doi ani. Suntem aici şi datorită fetelor care la meciurile precedente au jucat şi au adus puncte importante României, Sorana Cîrstea, Simona Halep şi Monica Niculescu. Este ceva ce a început acum doi ani şi ne bucurăm foarte mult. Sunt foarte mândră că s-a ajuns în punctul acesta şi că am devenit atât de unite şi că ne putem reprezenta ţara la modul acesta. Cred că suntem pe drumul cel bun. Cheia pentru succesele viitoare este să continuăm cu lucrurile pe care le facem acum, cu motivaţia pe care o avem şi cu dorinţa de a fi mai bune”, a completat Olaru.

Citește și Stuttgart 2015. Simona Halep și-a aflat adversara din primul meci, nicio victorie în fața ei

România a eliminat Canada, în barajul Grupei Mondiale, cu scorul de 3-2, după victoriile Alexandrei Dulgheru și cea a Andreei Mitu.

Cele mai citite

Radu Drăgușin, gata să joace împotriva lui Wolves după accidentarea din meciul cu Nottingham!

Radu Drăgușin a ieșit accidentat în finalul partidei dintre Nottingham Forest și Tottenham, pierdută de londonezi cu 1-0, dar jurnaliștii englezi anunță că fundașul...

Andrei Rațiu a ajuns la o cotă de 7 milioane de euro!

Cota de piață a lui Andrei Rațiu (26 de ani), fundașul dreapta al celor de la Rayo Vallecano, a crescut semnificativ, ajungând la 7...

Florinel Coman ar putea deveni coleg cu Dani Carvajal la Al-Gharafa!

Florinel Coman, transferat recent la Al-Gharafa, ar putea să-l aibă ca viitor coleg pe Dani Carvajal, unul dintre cei mai apreciați fotbaliști ai anului...
Ultima oră
Pe aceeași temă