Deși este un ținut foarte încărcat în spiritualitate românească, ținutul Vâlcii a ajuns să fie cotropit nu de turci ca altă dată, ci de chinezăriile care sufocă micii meșteșugari populari din zona Horezu-Govora.
Dacă invadatorii turci au lăsat în pace până la urmă patrimoniul cultural și istoric reprezentat de mănăstirile voievodale ca Bistrița, Hurezi, Govora , Surpatele, Arnota sau Cozia, nu același lucru se poate spune și de expansiunea comercială chinezească.
Celebra ceramică de Hurez pierde teren în fața imitațiilor ieftine fabricate în China sau Bulgaria. Meșterii populari se plâng cã, mai mult de 80 la sutã din obiectele ceramice vândute la intrarea în orașul Horezu, din județul Vâlcea, sunt imitații chinezești sau bulgărești. Astfel, turiștii iau suveniruri care nu au nicio legătură cu autentica ceramică de Hurez.
Turiştii ar trebui să fie extrem de atenţi la detalii precum semnătura meşterului.
Centrul oraşului Horezu este plin cu magazine în care se vând produse de import.
Deși aici există singurul centru de ceramică din România, ultimii meşteri olari nu şi-au găsit locul printre tarabagiii care vând chinezisme: jucării de plastic, farfurii colorate, tuciuri de aluminiu şi carpete.
Pe strada principală din Horezu găsești de la săbii Ninja, la carpete chinezeşti, de la pitici de grădină la oale din aluminiu. Rar găseşti câte un obiect pictat de meşterii populari.
Doar câteva familii mai țin tradițiile olăritului la Horezu
În zonă mai sunt doar câteva familii care duc mai departe meşteşugul ceramicii de Horezu intrată în Patrimoniul Cultural Imaterial UNESCO.
„ E singura ceramică din țară intrată în patrimoniul imaterial Unesco. Ca simbol general avem cocoșul de Hurez, apoi avem niște simboluri secundare ca pomul vieții, bobocul, spicul de grâu, soarele, spirala vieții. Și modele tradiționale, pe faianță sau spirală. Plus că avem și stilul de decor brâncovenesc, stilul vechi.”, spune Mihai Bîscu, olar local.
„ La noi se lucrează ceramica de pe timpul lui Constantin Brâncoveanu. A doua pasiune a lui, după Biserică, a fost olăritul și se spune că atunci au fost aduși ceramiști greci care să-i perfecționeze pe cei locali, aici în satul Olari. Astfel, acest meșteșug se lucrează din tată în fiu până acum. Dar, din păcate, acum este ultima generație.”, ne transmite Mihai Bîscu, meșter olar popular al așezării Horezu.
Ultima afirmație stârnește uimirea.
Mucalitul meșter ne explică cauza. „Sarsanaua” deschide ușile în instituțiile de cultură:
„ Sunt doar patru profesioniști în tot Horezul, restul sunt semiceramiști sau sfertceramiști, eu așa le zic, care mai furau din tehnica ceramicii, dar ceea ce comercializează sunt obiecte făcute de foștii lucrători de la cooperativa Ceramica, secția ceramică, deci la lucrările cu ziua.
Știți cum merg treburile și la noi? Noi am rupt orice legătură cu instituțiile de cultură. Deci nu mai colaborez cu ei. Colaborez cu persoane ca doamna Violeta (Violeta Nițescu-manager general al companiei stațiunea Govora) pentru că ei sunt profesioniști, cu ei nu am întânit un loc unde să nu fiu mulțumit. Instituțiile de cultură ale noastre, pe care mâine le-aș desființa, nu mai au nici un rol, lucrează cu semiceramiștii care se duc cu sarsanaua. Înțelegeți? Eu mă duc pe valoarea mea sau stau acasă. ”
Târgurile tradiționale de olărit au devenit bâlciuri
Chiar și la târgurile populare, kitsch-ul a pus stăpânire.
„ Târgul care se face în Sibiu, în primul weekend din septembrie, nu mai este târg al olarilor, ci țigănie în Piața Mare din Sibiu. Organizatorii ar trebui anchetați pentru că se văd cum cară la sfârșitul târgului sarsanalele. Acolo sunt comercianți, nu olari. Eu, de aproape 9 ani, nu mai merg acolo.
Am terminat-o chiar și cu Muzeul Astra pentru că am văzut că ne-au înlocuit pe noi meșterii cu niște împletitori pe sticlă. Păi, ăla nu mai e un meșter.”, ne spune mâhnit Mihai Bîscu.
„Lutul este de pe partea stângă, unde este mânăstirea Hurez, unde am parcela mea. Mă duc toamna ca să am pentru un an de zile. Cu un buldozer sap până la doi metri adâncime, după lutul cel bun. Se dă de două ori într-un malaxor, îl mai frământ în mână și devine ca plastilina.
Vopselele sunt naturale, din pământuri: albul, negru și cărămiziul. Albul este caolinul sau gumă. E o rocă tare pe care o fărâm bine, bine ca pe făină, o împreun cu apa, și apoi o macin în râșnică, în pietrele acelea de moară. Verdele se obține din combinația între oxidul de cupru și caolin, pământul alb. Albastrul se obține din albastrul cobalt și caolin.”
„ Cel mai vinovat este Ministerul Culturii care n-a avut nici o strategie pentru protejarea și continuitatea meșteșugurilor și tradițiiilor românești. Orașul ar trebui să fie ocrotit din punct de vedere al meșteșugurilor ceramice.”, încheie meșterul nostru, Mihai Bîscu.
