22 C
București
marți, 16 aprilie 2024
AcasăSpecialOfițer de poliție judiciară de la Secția 10 București, trimis în judecată...

Ofițer de poliție judiciară de la Secția 10 București, trimis în judecată de DNA, pentru favorizarea infractorului

Un ofițer de poliție judiciară, cu gradul profesional de inspector principal, fost ofițer în cadrul Biroului Investigaţii Criminale al Secţiei 10 Poliţie Bucureşti, a fost trimis în judecată de DNA pentru abuz în serviciu, favorizarea infractorului, fals intelectual și uz de fals.

Conform rechizitoriului, ”în perioada 10.10.2013 – 03.12.2013, inculpatul Marius Ovidiu Marcu, în exercitarea atribuțiilor de serviciu vizând instrumentarea unui dosar penal, în calitate de organ de cercetare penală, nu a întocmit actele de primire a unui telefon mobil de la persoană care l-a găsit şi l-a însușit.

Mai mult, a ajutat-o pe aceasta din urmă să-și formuleze o apărare neconformă realității și ulterior a efectuat urmărirea penală în sensul confirmării apărării, acțiuni întreprinse în scopul împiedicării tragerii la răspundere penală a celui în cauză pentru fapta comisă.

În continuare, inculpatul nu a procedat la restituirea acestui bun persoanei vătămate, ci și l-a însușit, iar ulterior l-a înstrăinat, producându-i acesteia din urmă o pagubă în valoare de 1.843,92 lei, corelativ cu obținerea de către inculpat a unui folos necuvenit în același cuantum.

În ziua de 30 ianuarie 2014, în scopul disimulării infracţiunii de corupție descrise mai sus, inculpatul Marius Ovidiu Marcu a întocmit o rezoluţie în care a inserat date nereale în sensul dispunerii începerii urmăririi penale faţă de autori necunoscuţi pentru infracțiunea de furt calificat, în condițiile în care cunoștea adevărata stare de fapt și se afla în posesia telefonului mobil al persoanei vătămate.

În aceiaşi zi, a prezentat înscrisul oficial fals procurorului care supraveghea urmărirea penală în cauză, iar acesta din urmă, acţionând fără vinovăţie, a confirmat prin rezoluţie măsura dispusă”.

 

Concret, starea de fapt detaliată în rechizitoriu este următoarea: 

În ziua de 24 septembrie 2013, în calitate de ofițer de poliție judiciară, inculpatul Marius Ovidiu Marcu a primit spre soluţionare plângerea formulată de o persoană, care sesiza faptul că în data de 23 septembrie 2013, în timp ce se afla pe str. Sf. Vineri din Bucureşti, persoane necunoscute i-au sustras telefonul mobil marca Samsung Galaxy S4, în valoare de aproximativ 2.000 lei.

Din cercetările efectuate de polițist a rezultat că aparatul telefonic a fost găsit și însușit în ziua de 23 septembrie 2013 de un martor, angajat al unei frizerii, situată în aproprierea locului indicat de persoana vătămată.

Cu prilejul audierii efectuate în ziua de 11 octombrie 2013, martorul a predat telefonul mobil, descriind în detaliu împrejurările în care l-a găsit și însuşit, însă Marcu i-ar fi cerut să nu spună adevărul, deoarece poate fi tras la răspundere penală pentru infracțiunea de “însușirea bunului găsit”. În continuare inculpatul i-ar fi spus să dea o declaraţie mincinoasă, în sensul că, la data de 24 septembrie 2013, ar fi achiziţionat aparatul telefonic de la o persoană necunoscută şi l-ar fi folosit până în ziua de 10 octombrie 2013, când l-ar fi revândut unei persoane pe care nu o poate identifica.

Martorul ar fi fost de acord cu cererea inculpatului şi ar fi dat declaraţia în sensul dorit de acesta.

Cu aceeași ocazie,ofițerul de poliție l-ar fi asigurat că, în baza acelei declaraţii, va fi absolvit de răspundere penală, iar telefonul mobil va fi restituit proprietarului, însă în realitate Marcu și l-ar fi însușit.

”Din data de 10 octombrie 2013, telefonul persoanei vătămate nu a mai fost utilizat până în data de 3 decembrie 2013, când în aparat ar fi fost introdusă o cartela, aparținând inculpatului Marcu Marius Ovidiu și pe care ar fi folosit-o până în data de 19 decembrie 2013.

Cu ocazia audierii, un alt martor, ofițer de poliție, a arătat că, în luna septembrie sau octombrie 2013 a achiziționat din bazarul Titan București două aparate telefonice marca Samsung Galaxy S 4, iar la scurt timp i-ar fi oferit unul, spre vânzare, inculpatului Marcu Marius Ovidiu, spunându-i să îl folosească o perioadă, iar în cazul în care dorea să-l achiziționeze să-i plătească suma de 1.200 lei.

La mijlocul lunii decembrie 2013, inculpatul i-ar fi restituit martorului telefonul spunându-i că nu mai este interesat să-l cumpere. În realitate, telefonul restituit era chiar cel ce aparținea părții vătămate. În ziua de 22 decembrie 2013, martorul ofițer de poliție l-a vândut unei persoane necunoscute.

În data de 30 ianuarie 2014, în scopul de a disimula infracţiunea de corupţie descrisă, inculpatul Marcu Marius Ovidiu ar fi întocmit în fals, în dosarul pe care-l instrumenta, o rezoluție de începere a urmăririi penale în care a atestat împrejurări nereale în sensul că se efectuează urmărirea penală „ faţă de autor necunoscut pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat”

Ulterior, inculpatul Marcu Marius Ovidiu ar fi prezentat înscrisul oficial fals procurorului care supraveghea urmărirea penală în cauză, determinându-l să întocmească, fără vinovăție, rezoluția prin care a confirmat măsura începerii urmăririi penale”, mai arată DNA.

 Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti.Procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea D.I.P.I.

Cele mai citite

Ajutorul promis Israelului, dar și Ucrainei ar putea fi votat în Congresul SUA

În timpul unei convorbiri telefonice de duminică între președintele Joe Biden și liderii Congresului, a existat un „acord” privind ajutorul rapid atât Israelului, cât...

Lucian Bode a văzut șacalii. Cine-i prinde?

Învățat despre utilitatea glonțului magic, Lucian Bode a lansat cel mai consistent mesaj de campanie electorală: “În vremuri grele, apar șacalii, care așteaptă un...

Tesla se restructurează: mai mult de 10% din angajații companiei la nivel global vor fi puși pe liber

Tesla va concedia peste 10% din cei 140,473 de angajaţi ai companiei la nivel global, potrivit unei note interne redactată de Elon Musk, scrie...
Ultima oră
Pe aceeași temă