Șeful grupării Stat Islamic (SI), Abu Bakr al-Baghdadi, a reușit să fugă din Mosul, înainte ca trupele irakiene să recucerească orașul, potrivit unui oficial din Ministerul Apărării al Statelor Unite, informează AFP, citat de Agerpres.
Potrivit sursei citate, al-Baghdadi nu avea nicio influență asupra tacticii jihadiștilor, ci a dat probabil doar principalele orientări strategice comandanților militari, pe care i-a lăsat să lupte în continuare. Reprezentantul Pentagonului a apreciat că gruparea Stat Islamic ar intenționa să se replieze pe valea Eufratului, după ce va pierde orașele Mosul din Irak și Raqqa din Siria.
„Nu cred că au renunțat să ocupe teritorii în cadrul unui califat” în estul Siriei și vestul Irakului, a adăugat el.
Liderul SI este urmărit de forțele speciale și serviciile de informații ale SUA, la fel ca fostul conducător al Al-Qaida, Osama bin Laden. Al-Bagdadi a proclamat „califatul” SI chiar la Mosul, în iunie 2014. Forțele guvernamentale irakiene au recucerit partea de est a orașului și se pregătesc să ia cu asalt centrul vechi, situat în partea de vest.
Militarii americani consideră că SI este slăbit, iar serviciile de informații afirmă că liderii organizației jihadiste au început să plece și din Raqqa spre locuri mai sigure, în aval pe Eufrat. Oficialul din ministerul apărării citat miercuri de AFP a arătat că SI a pierdut 65% din teritoriile pe care le controla la apogeul expansiunii sale, în 2014, și aproape jumătate din combatanți. Pentagonul estimează că au rămas doar maximum 15.000 de luptători islamiști, dintre care 2.500 la vest de Mosul, circa 1000 la Hawija, tot în Irak, și 4.000 la Raqqa.