2.9 C
București
luni, 2 decembrie 2024
AcasăSpecialObiceiuri si traditii - sarbatoare multiculturala

Obiceiuri si traditii – sarbatoare multiculturala

Elevii Scolii cu clasele I-VIII nr. 37 Constanta sustin, in cursul acestei zile, un program de colinde, obiceiuri si traditii incluse in Saptamana diversitatii initiata de Inspectoratul Scolar Judetean. Evenimentul are loc in sala de festivitati a Muzeului Militar – filiala Constanta, incepand cu ora 17.00. In cadrul acestui program, vor fi prezentate: colinde interpretate de corul „Orfeu” al Scolii nr. 37, scenete dedicate nasterii Domnului, cantece de iarna si traditii din folclorul aromanilor, o scurta prezentare a minoritatilor turce si tatare, colinde de Ramazan Bayram, dansuri turcesti. Vor fi prezente la acest eveniment atat cadrele didactice si elevii scolii, cat si reprezentanti ai parintilor si Inspectoratului Scolar Judetean Constanta. Scopul acestei activitati este constituit de o mai buna promovare a educatiei multiculturale precum si de intelegerea valorilor etnodiversitatii si dezvoltarea atitudinii bazate pe respect fata de alte grupuri etnice. „Trebuie pus accent pe recunoasterea reciproca de valori, cultivarea unui spirit de dialog, comunicare si colaborare intre diverse culturi existente pe teritoriul Dobrogei”, a declarat directorul institutiei, prof. Serban Veronica. Tot in cursul acestei zile, 30 de elevi din clasele a VII-a de la Scoala nr. 37 Constanta vor sustine Proiectul educational ecologic „Pastreaza-ti apa pentru maine”. Elevii, coordonati de prof. Matei Petronela, au realizat o brosura si diverse materiale – chestionare, mesaje scrise si desenate, pliante – pe aceasta tema.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă