» Obiceiuri precum stropitul au fost adoptate de toate comunitatile etnice si religioase din Ardeal.
» In alte zone, exista traditia impodobirii unor brazi de Paste.
Sarbatoarea Pastelui isi are obiceiurile si traditiile ei, in functie de cultura si civilizatia fiecarei natiuni sau a unei comunitati etnice. Transilvania, prin statutul de confluenta a culturilor occidentale cu cele orientale, este locul unde biserica catolica si reformata se intrepatunde cu ce ortodoxa si greco-catolica. Numeroase sunt satele din Ardeal si Banat unde sunt cate trei sau chiar patru bisericii de rit diferit si cu enoriasi care apartin de religiile catolica, reformata, luterana, greco-catolica si ortodoxa. Acesta diversitate isi are izvorul in faptul ca Transilvania din vremea Principatului istoric a fost singurul stat din Europa secolului al XVII-lea care a acordat si recunoscut libertatea religioasa pentru toate natiunile locuitoare ale principatului.
De aceea, si sarbatoarea Pastelui a cultivat de a lungul timpului obiceiuri si traditii specifice atat la sasi, maghiari, svabi cat si la romani. Pregatirea pentru Paste incepe la romano-catolici cu Postul Pastilor, care este randuit pentru curatirea sufletului prin rugaciune, spovedanie si impartasirea cu Sfintele Taine. O data la cativa ani, Pastele catolic si ortodox este sarbatorit impreuna. Asta pentru ca cele doua mari Biserici, cea catolica si cea ortodoxa, calculeaza data Invierii lui Isus dupa doua calendare diferite. Data Pastelui difera din anul 1582, cand biserica romano-catolica a trecut la calendarul gregorian, corect din punct de vedere stiintific, iar biserica ortodoxa a ramas dupa calendarul iulian, eronat.
Tot in Transilvania binecunoscuta traditie de a primi si oferii paste cu paine si vin, in dimineata primei zile a Pastelui la biserica, isi are originea odata cu infiintarea Bisericii romano-calvine (reformate) din Ardeal de catre principii Transilvaniei in secolul al XVII-lea, obicei care a fost preluat atat de romano-catolici, ortodocsi sau greco-catolici si care, alaturi de introducerea limbii romane in detrimental celei latine ca limba de oficiere a slujbei in biserica, au fost primele proiecte de reformare a bisericii romanesti din Transilvania.
Obiceiul stropitului
Pastele este insotit de o multime de obiceiuri si simboluri, dar cel mai cunoscut obicei la germani si maghiari, pe langa incondeiatul oualelor rosi sau a modernului iepuras, este cel al mersului cu stropitul sau udatul. Obiceiul isi are originea in perioada precrestina, ca simbol al vietii si fertilitatii, si a fost practicat de mai multe popoare germanice. De fapt, conform credintei religioase, obiceiul a fost adoptat in amintirea faptului ca evreii i-au stropit cu apa pe adeptii lui Isus care aduceau vestea Invierii. "In Transilvania, stropitul s-a practicat si la familile nobiliare pana la sfarsitul secolului al XIX-lea, dupa care a ramas doar in mediul rural. Odata cu trecerea timpului, obiceiul s-a modernizat, iar daca in trecut se folosea apa, astazi se foloseste parfum sau apa de colonie" afirma pastoral reformat Andrei Nemes. Baietii adunati in grupuri merg la fete acasa a doua zi de Paste, unde intreaba parintii fetelor daca primesc cu udatul, in timp ce rostesc urmatoarea poezie "Am fost intr-o padure verde, am vazut o viorea albastra, care statea sa se ofileasca. Imi dati voie sa o stropesc?". In mediul urban din zona Hunedoarei se foloseste o alta varianta: "Am auzit ca aveti o floare frumoasa, am venit s-o udam sa nu se ofileasca". In alte zone se rosteste o alta varianta a poezie "Intr-un cos cu viorele, canta doua pasarele, casarile ciripesc, imi dati voie sa stropesc?". Baietii stropesc fata cu parfum, dupa care sunt rasplatiti cu oua rosii, bautura si prajituri.
La comunitatea germana de religie romano-catolica se obisnuieste ca in cea de a doua zi de Pasti, atat barbatii casatoriti cat si baietii, sa stropeasca femeile si fetele. Au prioritate rudele sau persoanele cu care exista relatii de prietenie. Pentru germanii catolici, stropitul simbolizeaza dorinta de bunastare si beatitudine.
Cu bradul de poarta
In alte zone din Transilvania, in ziua de sambata, baietii impodobesc brazii cu panglici colorate, iar la lasarea intunericului, tinerii se strecoara in curtile fetelor de maritat si le agata brazii la poarta. La fetele frumoase din sat vin zeci de baieti, care pun crengute la poarta. Pentru ca pandesc toata noaptea la ferestre, tinerele stiu pe cine trebuie sa rasplateasca la stropit in prima sau a doua zi de Paste. Dupa numarul de crengute primite, fetele din sat afla cine are cea mai mare trecere la baieti din sat.
In localitatea Trei Sate, din judetul Mures in ziua a treia de Paste, dupa ce femeile frumoase sunt stropite, vine si randul flacailor sa fie udati, spune Laszlo Varro, unul dintre localnici. "Galetile pline cu apa ii asteapta pe feciori, care sunt udati de fetele din sat. Numai daca este foarte frig afara, baietii scapa neudati".
In zona Corundului din Harghita, mersul cu stropitul este pregatit din timp. Baietii isi aleg un conducator, care merge din casa in casa, pentru a sti daca vor fi primiti de gazde la udat. Astfel, fiecare grup isi alege trei purtatori de cuvant. Unul rosteste salutul, altul este responsabil cu urarile, scurte poezioare ale stropitului, iar ultimul cu urarea de ramas bun: "Lumea-ntreag-am colindat, dupa o fata de maritat, am gasit o mandra floare, in lume pereche n-are, nu o las sa se-ofileasca, o stropesc ca sa-nfloreasca".
Obiceiul stropitului de Pasti a fost adus in Transilvania in perioada Evul Mediu de sasii din zona Sibiului. De aici, el s-a raspandit in toate zonele locuite de germani. Apoi, prin aculturatie, traditia a fost preluata de maghiari, iar mai tarziu s-a raspandit in toate comunitatile reformate si catolice din Ardeal. In cele din urma, el a fost adoptat si in unele zone de romani.
