19.7 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialObama: Tara care a inventat automobilul nu-l poate abandona

Obama: Tara care a inventat automobilul nu-l poate abandona

Presedintele Statelor Unite ale Americii, Barack Obama, a promis marti seara ca-i va apara pe constructorii de automobile aflati in mare dificultate.

El a declarat in fata Congresului ca "tara care a inventat automobilul nu-l poate abandona", relateaza AFP.

"Ne angajam sa mentinem directia unei industrii a automobilului reinnoite, care sa poata sa faca fata concurentei si sa castige. De aceasta depind milioane de locuri de munca si Zeci de orase. Cred ca tara care a inventat automobilul nu-l poate abandona", a declarat Obama in primul sau discurs rostit in fata Congresului, de la investitura.

 

Obama a promis americanilor reforma si rigoare, dandu-le asigurari ca tara va iesi mai puternica din cea mai grava criza economica din ultimele decenii.

"Economia noastra este slabita, iar increderea noastra afectata; traim vremuri dificile si nesigure, dar in aceasta seara doresc ca toti americanii sa stie un lucru: vom reconstrui, vom readuce stabilitate, iar Statele Unite vor iesi mai puternice decat inainte", a declarat Obama, citat de Mediafax.

Dupa ce anii trecuti deciziile dificile au fost respinse, "a sunat ceasul si a sosit momentul sa ne asumam viitorul", a declarat el, in discursul sau solemn adresat celor doua Camere reunite ale Congresului si tuturor americanilor.

El a reiterat necesitatea unor "sacrificii" pentru a reduce la jumatate, pana la finalul mandatului sau, deficitul federal, care ar putea depasi 1.500 de miliarde de dolari anul acesta.

Obama s-a folosit de acest prilej si de acest discurs echivalent cu alocutiunea anuala privind Starea Natiunii, pentru a-si exprima dorinta de a duce la bun sfarsit, anul acesta, o ampla reforma a serviciilor sociale.

El a promis ca va face astfel incat Statele Unite sa aiba din nou pana in 2020 cel mai mare numar de absolventi din lume.

Obama a promis sa investeasca in noi tehnologii si in energia regenerabila, pentru a construi o economie noua, facand presiuni asupra Congresului sa ii prezinte noi reglementari in domeniul financiar si o lege care sa impuna cote pentru emisiile de gaze cu efect de sera.

Primul sau buget va fi prezentat joi pentru anul 2010. "Nu trebuie sa platim pentru sisteme de armament care dateaza din perioada Razboiului Rece si pe care nu le folosim", a explicat el.

Acest buget, care reflecta "relitatea cruda" a crizei pe care a mostenit-o, va elimina programele inutile sau inaplicabile. "Impactul acestei recesiuni este unul real, se simte peste tot", a explicat presedintele american.

El le-a transmis americanilor ca nu trebuie sa se teama pentru depozitele lor bancare si ca "sistemul lor financiar va continua sa functioneze", adaugand ca va avea grija ca bancile sa dispuna de suficienti bani pentru a incuraja consumul. 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă