Președintele american Barack Obama, care depune eforturi pentru a-i convinge pe americani în legătură cu meritele strategiei sale împotriva grupării teroriste Statul Islamic (SI), va merge, luni, la Pentagon, pentru a face un bilanț al eforturilor militare în curs în Irak și Siria, relatează AFP, citată de Agerpres.
La opt zile după o alocuțiune solemnă pronunțată din Biroul Oval, Barack Obama va reuni Consiliul Național de Securitate (NSC), apoi va face o declarație, a anunțat vineri purtătorul său de cuvânt, Josh Earnest.
Acesta a precizat că executivul își reevaluează „în permanență” strategia și că nu trebuie așteptat un „anunț deosebit” ori o schimbare semnificativă de direcție.
Președintele american este sensibil la numeroasele apeluri ale adversarilor săi republicani în favoarea unei reorientări complete a strategiei? „Am observat pur și simplu că aceia care solicită, și solicită insistent, o schimbare nu propun nici cea mai mică soluție alternativă”, a răspuns purtătorul de cuvânt.
Potrivit unui sondaj recent CNN/ORC, mai mult de două treimi dintre americani (68%) consideră că răspunsul militar în fața SI nu a fost destul de agresiv, iar 60% dintre persoanele chestionate dezaprobă modul în care președintele face față amenințării teroriste.
Coaliția internațională condusă de Statele Unite efectuează lovituri aeriene în Irak și Siria, încercând mai ales să dezorganizeze SI prin eliminarea liderilor grupării. Washingtonul a anunțat joi uciderea la sfârșitul lunii noiembrie a lui Abu Salah, „unul din responsabilii financiari cei mai importanți și mai experimentați” ai grupării jihadiste.