19.7 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialObama a aprobat asigurari medicale pentru inca 4 milioane de copii

Obama a aprobat asigurari medicale pentru inca 4 milioane de copii

Presedintele american Barack Obama a promulgat miercuri o noua lege adoptata de Congres care extinde sistemul de asigurare medicala pentru copii, sporind numarul beneficiarilor cu 4,1 milioane.

"Intr-o societate demna de acest nume, exista datorii care nu pot face obiectul compromisurilor sau negocierilor, iar asigurarea medicala pentru copii este una dintre aceste obligatii", a declarat Obama inainte sa semneze textul, transmite AFP, citat de NewsIn.

Legea, aprobata de Camera Reprezentantilor miercuri cu 290 de voturi pentru si 135 impotriva si de Senat saptamana trecuta, extinde Programul pentru Asigurari Medicale de Stat pentru Copii (SCHIP). In prezent, 6,7 milioane de copii beneficiaza de asigurari medicale de stat, iar noua lege va permite altor 4,1 milioane sa intre in acest program

SCHIP a fost infiintat in 1997 pentru a face fata numarului tot mai mare de copii fara asigurare medicala, intr-o tara cunoscuta pentru carentele din acest sector. El se adreseaza famiilor cu venituri prea mari pentru a obtine ingrijire medicala gratuira si prea mici pentru a plati o asigurare privata.

Fostul presedinte american George W. Bush a blocat de doua ori acest proiect de lege, intre 2006 si 2008. La inceputul lunii ianuarie, odata cu intrarea in functie a noului Congres cu o majoritate democrata consoldiata, proiectul a fost printre primele texte examinate.

O prima versiune a acestuia a fost adoptata de Camera Reprezentantilor la jumatatea lunii ianuarie. Senatul i-a adaugat saptamana trecuta cateva amendamente, dupa care a retrimis textul Camerei.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă