Un lider religios din Arabia Saudită, a emis un decret care interzice realizarea oamenilor de zăpadă în această ţară, relatează Mediafax.
Liderul religios Mohammad Saleh Al Minjed consideră că reproducerea în zăpadă a formelor umane şi animale, chiar dacă este executată în scopuri recreative, nu este acceptată în religia islamică. Decretul susţine că pot fi reproduse sub forma unor figurine de zăpadă, doar obiectele neînsufleţite, precum clădiri şi vehicule.
Citește și: Statul Islamic, la frontierele Arabiei Saudite
Decretul a fost distribuit pe platformele de socializare şi a generat dezbateri aprinse în ţările din regiunea Golfului Persic.
„Nu are nicio valoare în tradiţiile noastre, iar aceia care sunt fascinaţi de Occident ar trebui să imite invenţiile şi ştiinţa lor, nu cultura lor", a declarat un blogger citat de Al Marsad News.
Alţi locuitori din Golful Persic spun, însă, că nu ar trebui să existe nicio problemă dacă oamenii se distrează în zăpadă, mai ales că ninge foarte rar în această regiune.
„Avem zăpadă doar câteva zile, poate chiar pentru doar câteva ore, dar există întotdeauna cineva care vrea să ne fure bucuria şi distracţia", a declarat un internaut din acea zonă.
Arabia Saudită ocupă locul al doilea în topul celor mai fierbinţi ţări din lume, iar temperaturile medii ating în anumiţi ani 45 de grade Celsius.