Virusul Ebola, care a ucis aproape 4.000 de morți în Africa de Vest, pune pe jar administrațiile țărilor de pe toate continentele. În clinicile medicale din cele mai afectate țări, lupta cu moartea se duce zi de zi.
Uniunea Europeană va trimite trei avioane cargo cu ajutoare în țările cele mai afectate din Africa, iar Marea Britanie se alătură cu 750 de militari, o navă medicală și trei elicoptere. Canada consolidează controalele în aeroporturi, în timp ce Spania e pe jar după ce o asistentă bolnavă de Ebola ar fi intrat în contact cu 50 de persoane. La un concert în Congo, un artist hip-hop a făcut o baie de mulțime din interiorul unui balon, acuzat că se protejează astfel de virus. Unele voci avertizează că Ebola ar putea ajunge în Franța și Marea Britanie până la sfârșitul acestei luni. Altele pun gaz pe foc spunând că organizația Statul Islamic ar putea folosi Ebola ca armă biologică. Nici în România nu e liniște, după sperietura din această vară, când autoritățile au crezut că un bărbat purta virusul, ulterior analizelele ieșind negative.
Însă cei al căror prim gând în fiecare dimineață este dacă vor muri sau nu în acea zi din cauza virusului Ebola sunt locuitorii celor trei țări afectate grav de epidemie: Libera, Guineea și Sierra Leone.
Un reporter al ziarului american The New York Times, Sheri Fink, a descris cum decurg 12 ore la o clinică din orașul liberian Suakoko în reportajul “Viață, moarte și cumplită rutină umplu o zi la o clinică împotriva Ebola din Liberia”.
“În centrul de tratament deschis recent, muncitorii liberieni și voluntarii străini îi identifică pe cei infectați, îi salvează pe cei pe care pot și încearcă să oprească răspândirea virusului.
Este, în același timp, un loc banal și unul nelumesc. Bărbați tineri care se simt cât de cât în puteri fac runde pe secție; un fum înțepător se ridică dintr-un crematoriu în înaltul cerului tropical; doctorii sunt de recunoscut în costumele galbene de protecție; pacienți care ar putea să nu aibă Ebola ascultă radioul la un loc cu cei care au, separați de un gard și de aer curat.
Acestea sunt ritmurile unei singure zile
7:20 A.M. La scurt timp de la sosire, doctorii și asistentele se adună lângă panourile albe pentru a prelua ștafeta de la tura de noapte. Au fost 22 de pacienți și nici o moarte peste noapte. (…) Un băiețel de doar 8 ani nu a avut destulă putere să ridice sticla cu soluție rehidratantă peste noapte. Bridget Anne Murooney, o asistentă spune că i-a dat o sticlă mai mică. O femeie al cărei copilaș și soț au fost răpuși de Ebola, și ea suspectă de Ebola, refuză tratamentul și mâncarea. Un bătrân vorbăreț, un preferat al personalului, a devenit peste noapte confuz și cearșafurile îi sunt pline de sânge. “Cred că acesta va fi un episod terminat cu sfârșirea vieții,” spune doctorul american Colin Bucks. (…)
8:10 A.M. (…) Șeful echipei de pe ambulanțe spune că cinci pacienți posibil infectați așteaptă să fie aduși la spital. Dar secția dedicată cazurilor suspecte e plină. (…) Clinica are și pacienți bolnavi de alte maladii. Ar trebui transferați la spitalul din localitate, dar unitatea nu face față, a fost recent redeschis după moartea a șase asistente infectate cu Ebola.
8:45 A.M. Membrii echipei medicale – inclusiv un doctor american, o asistentă din Spania și una din Kenia, precum și un medic rezident din Liberia, infirmiere și muncitori – își pun echipamentul de protecție, piesă cu piesă, înainte de a intra în zona de tratament. Costume de cauciuc, mănuși, măști, glugi, șorțuri, ochelari, apoi se privesc în oglindă pentru a asigura că nici o bucățică de piele nu a rămas descoperită.
10 A.M. Doi bărbați în costume de protecție, purtând mănuși groase de cauciuc, scot din clinică o targă cu un cadavru învelit într-un sac. În timp ce se pierd în pădurea tropicală, însoțiți de cântecele păsărilor, un altul îi urmează îndeaproape, stropind cărarea cu clor până ce frunzele arămii strălucesc. Înmormântează un bărbat de 38 de ani. În ultimele clipe, și-a părăsit patul, dezorientat, și s-a ghemuit lângă o femeie de 50 de ani, moartă. O asistentă i-a găsit unul lângă altul, a doua zi, scenă pe care dr. Hatch a numit-o “înduioșătoare și înspăimântătoare”. Acum trupul bărbatului este coborât în groapa proaspăt săpată, lângă cel al femeii, marcat doar de o simplă cruce din lemn. Nouă alte gropi au fost săpate recent în apropiere. Nici o rugăciune nu a fost spusă, nici o lacrimă nu curge în timpul acestui nou tip de ritual amorțit. La întoarcere, bărbații stropesc drumul, până înapoi la morgă.
10:50 A.M. Medicii interpretează primul set de analize de la noul laborator mobil instalat de Marina americană. O pacientă, Lorpu Koliie, 28 de ani, se bucură la auzul veștii că nu este pe lista celor infectați. Își sună părinții că vine acasă. Dar un membru al personalului medical încurcase hârtiile: de fapt, proba ei de sânge apare ca pozitivă. Kollie a fost distrusă și a refuzat să se mute în secția celor infectați.“Le-am spus tututor că merg acasă,” a spus ea, plângând. Testul ei va fi repetat.
1 P.M. Un membru al personalului se întoarce de la piață cu pungi pline cu îmbrăcămine second-hand, pentru înlocuirea hainelor pe care le-au ars după ce au fost murdărite cu sânge infectat. (…) Costumele de protecție ale medicilor sunt spălate în apă cu clor și apoi băgate la mașină. Unii pacienți își spală singuri hainele, dar toate hainele și lenjeriile de pat sunt arse după ce aceștia mor sau părăsesc spitalul, după caz.
4:30 P.M. Noi rezultate ale analizelor sosesc. Cele ale lui Kollie sunt negative. Dansează și își ridică mâinile ca și cum ar vrea să îmbrățișeze asistentele, separate de ea de un gard din plastic. “Vin acasă”, le spune ea părinților la telefon.
7:10 P.M. Tura de zi predă pacienții echipei de noapte. Câțiva par să se simtă mai bine. Dar un bărbat a vomitat în curte. Sub perna lui, personalul a găsit un cuțit. Le-a spus că mai bine moare de lama cuțitului decât de Ebola. Două zile mai târziu, boala l-a răpus.”
