Prinși în vârtejul campaniei anti-Brexit și al furiei generate de referendum-ul britanic la Bruxelles și în capitalele europene, a trecut aproape neobservat un document propus de „șefa diplomației europene” Federica Mogherini, vizând „o nouă strategie globală privind politica externă și de securitate a UE” care conține câteva lucruri absolut inacceptabile pentru România.
Prima și cea mai gravă asumpție a documentului este că „Uniunea Europeană și Rusia sunt interdependente”, după care se cere „o abordare unitară și consistentă” față de „provocarea strategică” pe care o reprezintă Rusia. Scuze, dar, NU! Nu poți cere o „abordare unitară și consistentă” pe baza pretinsei „interdependențe”, pentru că nu există nici o interdependență. NU există o relație simbiotică între Europa și Rusia în care bunăstarea uneia o asigură pe a celeilalte și nu există sau nu ar trebui să existe nici o condiționare politică, economică sau militară reciprocă în care UE și Rusia să fie atât de interrelaționate încât să fie „interdependente”. Uniunea Europeană este suficient de bogată și de puternică încât să stabilească STANDARDE de comportament politic și economic pe care să LE IMPUNĂ Rusiei. Ar trebui să fie responsabilitatea Moscovei să respecte sau nu aceste standarde sub toate sancțiunile care decurg de aici. Nu poți garanta securitatea Statelor Baltice, a Poloniei și României dacă nu pretinzi Rusiei să respecte măcar legislația internațională. Deci, în nici un caz interdependență. În acest context, „abordarea unitară” nu înseamnă nimic altceva decât ca statele membre de pe așa numitul flanc estic să îmbrățișeze fără să crâcnească poziția franco-germano-italiană că, în virtutea „interdependenței” trebuie să se adapteze la agresivitatea și influența ruse. Încă o dată, NU!
În al doilea rând, strategia cere o armată europeană comună, sau, în termenii bruxellezei fără sens, o „cooperare structurată” în domeniul militar, ceea ce înseamnă punerea la comun, de către statele membre a resurselor militare, forțelor armate dar și a „puterii de decizie”, după cum se arată într-un white paper german ce urmează să fie publicat în iulie și a ajuns în posesia celor de la Financial Times. Cooperare structurată dar în realitate o armată europeană, cu comandament unic, care cu siguranță nu se va afla la București sau Varșovia și dotată cu armament strict din producția europeană. Din nou, NU! Care poate fi rostul unei armate europene, când armata germană refuză să ia parte la misiuni de luptă în Afganistan sau oriunde în afara țării și participă la exerciții militare cu puști de lemn, iar armata franceză rămâne fără muniție după câteva săptămâni de campanie în Libia? Care poate fi rostul unei armate europene unificate când aproape toate țările europene, cu vreo două sau trei excepții – dintre care una este Marea Britanie – nu pot sau nu vor să aloce cei 2% din PIB promiși pentru apărarea comună în cadrul NATO. Cine și cum o să suporte cheltuielile suplimentare pentru „armata comună”? Răspunsul este absolut nimeni, iar resursele, atâtea câte sunt vor fi luate de la NATO pentru că altă structură de apărare nu există. În esență, „armata comună” nu ar face decât să paraziteze NATO și să slăbească o structură de securitate cu eficiență dovedită, cu o aventură franco-germano-italiană care nu garantează securitatea nimănui. Deci, răspunsul României ar trebui să fie NU! România poate participa la proiectele de apărare europeană, dar numai dacă se fac în cadrul NATO, nu pe seamna NATO și nu la concurență cu NATO.
În al treilea rând, potrivit strategiei doamnei Mogherini, Europa trebuie să fie capabilă „să își dezvolte propria autonomie militară și să meargă dincolo de NATO”. Indiferent de modul în care este frazată această propunere, ea nu are decât un singur scop: Să scoată Statele Unite – și acum, Marea Britanie – din arhitectura de securitate europeană. Adică să refuze un rol semnificativ puterilor care au salvat Europa de nazism și comunism și au configurat Europa postbelică democratică și pașnică. Imaginați-vă cum se va sfârși asta, în contextul afirmării „interdependenței” de Rusia”! România, alături de Polonia și țările baltice nu pot accepta o autonomie militară care merge dincolo de NATO, adică dincolo de Statele Unite, pentru că este în interesul fundamental al României ca Statele Unite să rămână principala putere europeană și principalul garant al securității europene.
Răspunsul ferm al României față de propunerile doamnei Mogherini ar trebui să fie NU! NU! NU!, la fel ca cel al doamnei Thatcher.
