O prostată gigantică a fost amplasată marţi în parcul din Piaţa Unirii. Cu ajutorul acestei prostate, o echipă de medici specialişti urologi le vor oferi românilor informaţii şi sfaturi privind afecţiunile asociate prostatei.
Prostata de 6 metri lungime, 2,5 metri lăţime, 2,1 metri înălţime, ce cântăreşte 600 de kg, vine de peste hotare, după ce a colindat mai multe oraşe din Slovenia şi Olanda, iar în România va fi expusă câte o zi în Bucureşti (pe 13 septembrie, în parcul Unirii, între orele 9-19), în Iaşi (pe 15 septembrie, în faţa Palatului Culturii, între orele 10-19) şi în Cluj (pe 17 septembrie, în parcarea Iulius Mall, între orele 10-19).
Acţiunea face parte dintr-o campanie de informare şi educare organizată cu ocazia „Săptămânii Europene a Urologiei” de către Asociaţia Română de Urologie cu sprijinul GSK, iar cei care vor merge să vadă prostata uriaşă vor putea beneficia, gratuit, din partea medicilor specialişti urologi de informaţii şi sfaturi privind problemele induse de afecţiunile prostatei, precum şi despre necesitatea controlului medical şi tratării corecte a acestora.
Potrivit datelor Asociaţiei Române de Urologie, bolile prostatei sunt foarte frecvente. Astfel, 1 din 2 români cu vârsta de peste 50 de ani suferă de afecţiuni ale prostatei, în condiţiile în care în fiecare an apar în România aproximativ 45.000 de noi cazuri de adenom de prostată.
Deşi în ultimii ani numărul pacienţilor diagnosticaţi cu boli ale prostatei a crescut, mulţi barbati aleg să nu discute despre problemele lor cu medicii sau cu familia, nu urmează niciun tratament, considerând ca aceste simptome sunt un „dat al vârstei”.
„Simptomele afecţiunilor prostatice influenţează calitatea vieţii, ducând la izolare socială, cu limitări majore ale activităţilor zilnice şi impact negativ asupra relaţiilor sexuale şi de familie. Obiectivul nostru este de a informa cât mai mulţi potenţiali pacienţi despre incidenţa şi gravitatea bolilor prostatice, în încercarea de a diagnostica precoce aceste boli şi, astfel, de a evita complicaţiile redutabile ce pot apărea în timp”, precizează prof. dr. Ioanel Sinescu, preşedintele Asociaţiei Române de Urologie.
Un alt element important pe care medicii specialişti urologi îl vor transmite pacienţilor în cadrul acestei caravane a prostatei se referă la diagnosticarea precoce. În acest sens, examenul fizic însoţit obligatoriu de tuşeul rectal, ecografia prostatică şi determinarea antigenului specific prostatic (PSA) sunt numai câteva modalităţi de evaluare pe care urologul le are la dispoziţie în stabilirea diagnosticului. Examinarea prostatei este o procedură simplă şi uzuală care se face de către medicul urolog, pe baza trimiterii de la medicul de familie, după un protocol stabilit de Asociaţia Română de Urologie.
În paralel cu desfăşurarea caravanei prostatei, care pune accent pe creşterea nivelului de educare a publicului privind afecţiunile acestui organ, medicii de familie vor beneficia, începând din luna octombrie, de cursuri gratuite şi interactive în aria urologiei, prin intermediul platformei de educaţie online www.formaremedicala.ro.