Declarațiile senatorului Daniel Barbu potrivit căruia viața de politician este mai plină de primejdii ca cea a militarilor din teatrele de război continuă să stârnească reacții. Un veteran cu trei misiuni în Afganistan, Valea Florin Paul, a postat un nou mesaj scurt și critic pe pagina sa de Facebook: „Domnule Daniel Barbu, dacă nu aveți minima decență să cereți scuze public familiilor celor răniți sau decedați în teatrele de operațiuni, consider că acest cățel militar care are în gură o grenadă de exercițiu are onoare și demnitate superioară dumneavoatră”. Textul este însoțit de imaginea lui Paul alături de un câine-lup, imagine pe care o publicăm alăturat. Paul a mai participat, printre aletele, la misiuni în Bosnia și Herțegovina.
Într-o postare anterioară, militarul a fost la fel de tranșant: „Am participant la 3 misiuni în Afganistan, domnule Daniel Barbu. Ştiţi ce se află în acele cufere metalice care s-au întors din Afganistan? Nu sunt şpăgi sau comisioane care circulă în cercurile dumneavoastră, sunt trupuri de militari care au plecat în Afganistan pe o diurna egală cu 40% din diurna unui politician”, a scris militarul, într-o postare pe Facebook.
În plus, el i-a transmis senatorului un mesaj dur: „Ochelarii dumneavoastră ar merita să fie striviţi de bocancul plin de praf al unui soldat. (preferabil să-i aveţi pe nas)”.
Totodată, președintele Asociaţiei Militarilor Veterani şi Militarilor cu Dizabilităţi, Marius Apostol, care a fost rănit grav de un dispozitiv explozibil improvizat, în Afganistan, a susținut că afirmația lui Barbu este incredibilă, precizând că îl invită să ia parte la o exclusie „all inclusive” în teatrul de operații.
Daniel Barbu nu este la prima întâmplare de acest gen. În 2013, mai mulți tineri i-au cerut explicații pentru poziția sa în scandalul Roșia Montană. Pe atunci ministru al Culturii, Barbu le-a declarat: „Vă purtați ca neofasciștii! Sunteți naziști!”.
Un veteran cu trei misiuni în Afganistan, fostul militar Florin Valea, a reacționat după ce senatorul ALDE Daniel Barbu a afirmat că politica este mai periculoasă decât activitatea soldaţilor, precizând cu militarii își riscă viața pe o diurna cu 40% mai mică decât cea a unui parlamentar.. detalii aici!
Opinia jurnalistului Mihai Duță:
Oprea, Barbu și cu Ghiță ar sări la bătăiță. Cine e adevăratul autor la conspirației | OPINIE
Ca nu cumva să se liniștească lucrurile vine declarația senatorului Daniel Barbu.
Nici mai mult, nici mai puțin, acest domn spune că meseria lui, de politician în Parlament, este mai riscantă decât cea a unui soldat în Afganistan. Că el își pune sănătatea, ba chiar și viața în joc doar pentru că e politician. După tot ce se întâmplase în ultimele zile, dacă cineva ar fi vrut să nu se stingă revolta, exact asta trebuia să spună. Ce-or gândi militarii care se află chiar acum în Afganistan? Dar cei care sunt acum acasă invalizi sau rudele celor care s-au întors în sicrie de zinc? Un răspuns a primit deja. Sigur vor mai veni.
Citiți aici tot editorialul!
Opinia jurnalistului Mălin Bot:
Iliescu l-a posedat pe Ghiță și partidul lui Tăriceanu ne spune că cinstea e mai rea ca glonțul talibanilor | OPINIE
În timp ce spiritul tovarășului Iliescu îl poseda pe inculpatul Sebastian Ghiță, în direct, un senator ALDE comitea un gest și mai revoltător.
Daniel Barbu s-a gândit să folosească în scop politic militarii români din teatrele de operațiuni. I-a umilit spunând că ceea ce fac ei este mult mai puțin periculos decât situația aleșilor din administrația locală. Vezi Doamne, săracii aleși sunt supuși unor pericole înfiorătoare pe funcțiile pe care le ocupă din pricină că procurorii nu-i mai lasă să fure ca înainte. Pentru Daniel Barbu cinstea în adminisrația publică e mai rea ca glonțul talibanilor.
Cât de ticăloșit este un politician care poate să gândească și să spună o asemenea mizerie? Daniel Barbu trebuie obligat să demisioneze din Senat pentru aceasta jignire gravă la adresa militarilor români și a familiilor eroilor care și-au dat viața pentru țară.
Citește aici tot comentarul!