"O lume pe dos" e un spectacol din trei piese intr-un act. piese care nu spun nimic. Si, in plus, o prestatie a lui Tudor Chirila care ii va dezamagi, probabil, si pe cei mai infocati fani ai sai.
E greu de inteles ce-or fi gasit Iarina Demian si Tudor Chirila la cele trei texte. Cert e ca sunt trei piese, daca nu foarte proaste, atunci super-banale. Iar daca o fi ceva de capul lor, in spectacol nu se vede. Prima piesa, "Preludiu si Liebestod" de Terrence McNally, este monologul (interior) al unui dirijor. Mai exact, e vorba despre ce le trec prin cap acestuia si altora (concertmaestru, sotie, solista, admirator) in timpul desfasurarii unui concert. Si aici faimosul dirijor din piesa bifeaza cam toate temele posibile: arta, iubire, familie, fani, societate, sex. E o amestecatura intre clasica tema a artistului/omului neinteles si povestiri despre partide de sex. O amestecatura care ar putea sa dea bine la liceeni. Mai ales ca, la final, artistul neinteles se sinucide.
"Problema", de A.R. Gurney Jr., a doua piesa, este istoria unui cuplu cu disfunctionalitati sexuale. E un fel de banc mai lung care n-ar fi fost chiar atat de rau daca spectacolul ar fi reusit sa ii redea aspectul comic. Dar e tratat cu morga pe care regizoarea vrea sa o imprime intregii montari. In felul acesta, i se refuza spectatorului ocazia ca macar "sa se rada".
In ultima bucata, "Naomi in camera de zi", de Christopher Durang, mi-e foarte greu sa zic ce se intampla. Sa zicem ca e o intalnire dintre o mama ticnita, fiul ei, la randul lui "sarit de pe fix", si sotia acestuia din urma. O intalnire cu urlete si deghizari. Mai mult n-am priceput.
Si daca alegerea tocmai a acestor piese e cel putin ciudata, alaturarea lor in acelasi spectacol chiar nu are nici un sens. Singurul motiv plauzibil e ca, de ar fi fost montata una singura, spectacolul ar fi durat prea putin.
In spectacol insa le uneste ceva: tonul cu care sunt abordate. Regizoarea vrea sa ne transmita ca dincolo de glumitele din text e ceva "serios". Le refuza textelor ceea ce ar fi putut salva spectacolul: umorul. Ia texte de comedie si incearca sa le transforme in drame. Refuza sa faca poante si adauga peste tot muzica. Serioasa. Clasica.
Prima piesa se petrece pe muzica lui Wagner. Asa e textul. Dar Wagner (sau ceva asemanator) pe fundalul unor bancuri, cum sunt "Problema" si "Naomi…" , distruge si umorul, si muzica. Si, ca sa ne prindem ca e "ceva serios" la mijloc, pana si schimbarile de decor au loc "in ritm" de Wagner. Adica din o ora si patruzeci, cat dureaza spectacolul, vreo zece minute sunt alocate masinistilor care schimba putinele obiecte de decor mergand usor ca la inmormantare.
Greu de inteles este si de ce au considerat oamenii de la ArCuB, coproducator in cazul de fata, ca acest proiect merita finantat? Desigur, nu aveau de unde sa stie cum va iesi spectacolul. Dar care sunt criteriile dupa care eventualul evaluator al proiectului a considerat ca aceste texte merita sa fie montate in detrimentul altora? Le-o fi citit cineva inainte sa dea banii?
O LUME PE DOS
Durata: 1h 40min cu pauza.
Trei piese intr-un act.
Regia: Iarina Demian. Cu: Tudor Chirila, Iarina Demian, Smaranda Caragea, Simona Stoicescu, Andrei Runcanu, Marius Drogeanu.
Teatrul de Comedie – Sala Studio (Str. Sf. Dumitru nr. 2, tel. 021.315.91.37). vineri, 26 februarie, ora 19.30. Pret bilet: 21.20 lei.
