Zilele trecute, scriitorul Mircea Cartarescu a implinit 50 de ani, eveniment remarcabil al vietii culturale romanesti, trecut cu vederea de televiziuni si marile cotidiene, din pricina zilnicarelilor agresive: marsul homosexualilor (cu violentele stradale de rigoare), Fundatia crestina „G. Becali” vrea sa subventioneze un referendum national pe aceasta tema, „Noua Dreapta” si neolegionarii colonizeaza Patriarhia etc.
Au fost mai importante aceste evenimente marginale decat faptul major de presa ca scriitorul cel mai valoros si impozant al acestui moment istoric romanesc a implinit o jumatate de veac de singuratate si creatie? Dintr-un amplu interviu publicat in revista elitista „Cariere”, profilata pe training profesional si destinata performerilor de azi ai societatii de maine, M.C. marturiseste ca la aceasta varsta abia iese din adolescenta (din punct de vedere mental).
Varsta grava de 50 de ani l-a gasit in Germania, locuind impreuna cu familia intr-un castel baroc inconjurat de padure, unde o noua bursa de creatie ii va permite sa termine, in cele 365 de dimineti libere, ultima parte a trilogiei „Orbitor”. De acolo urmareste cu atentie vanzoleala cotidiana a „regimului Basescu”, din tara, editorialul sau din „Jurnalul national”, publicat inaintea zilei de nastere, fiind unul dintre cele mai angajate texte politice care s-au scris in Romania din decembrie 1989 incoace, o lectie puternica si emotionanta de solidaritate umana cu colegul sau de generatie Marius Oprea, implicat pe viata si pe moarte in deconspirarea Securitatii. Tot in aceste zile aniversare, la emisiunea iesita din clisee „Citeste si da mai departe”, de pe TVR 1, realizata de nonconformistul Ioan T. Morar, un fotbalist de la Dinamo a fost intrebat ce citeste si a raspuns, evident: „Volumul de eseuri "Baroane", al lui Mircea Cartarescu”. Ca sa nu mai amintim ca volumul de proza „De ce iubim femeile”, de la Humanitas, s-a vandut in 110.000 exemplare, exact cat cel mai bine comercializat album de manele, cum observa Ioan Buduca (nu fara o unda de mirare), intr-un editorial al sau recent. De pe aceasta treapta a celei mai inalte notorietati atinse de un scriitor roman contemporan, Mircea Cartarescu preda cursuri de „utilizare creativa a limbajului” tinerilor manageri de top ai economiei romanesti (Programul ERISMA, de conlucrare intre business si cultura), are doua-trei intalniri cu presa pe zi, conferentiaza pe teme literare in mari universitati din metropole europene, participa la lansarea cartilor sale traduse in tot mai multe tari ale lumii, fiind unul dintre putinii scriitori romani de azi care traieste exclusiv din creatia, profesionalismul si credinta sa ferma in valoarea competitiva a literaturii romane.
Cu Mircea Cartarescu se incheie mitul creatorului boem din cultura romana (de la Labis la Mazilescu sau Nichita) si incepe „noua era” a scriitorului profesionist, universitar poliglot si om de cultura multivalent, care sparge cliseele nu atat prin spectacolul nonconformist al propriului destin in destramare, ci mai ales prin larga claviatura a instrumentelor si tehnicilor de patrundere in arena globala, pe pistele unde are loc competitia reala si se stabilesc performantele validate de civilizatia actuala. Dupa o lunga perioada de izolare autista, marturisita cu un curaj sinucigas in primele doua volume ale „Jurnalului”, cand lumea din jur patrundea in creatia sa doar atrasa de vacuumul de singuratate al densului black-hole din propria fiinta, apogeul destinului literar al lui M.C. il gaseste in arena sociala, implicat cu o forta si cu o maturitate politica recuperatoare. Daca in primul volum al „Jurnalului” evenimentele de dupa decembrie 1989 din Romania sunt abia remarcate, intelese si expediate in cateva randuri nesemnificative, in ultimul volum din „Orbitor”, care va incheia masiva trilogie, acelorasi evenimente le vor fi dedicate spatii epice considerabile.
