Primul film pe care Michael Bay il realizeaza fara producatorul Jerry Bruckheimer este ca un film realizat cu Jerry Bruckheimer. N-ar fi o mare diferenta. Sau totusi e una. „Insula” incepe (si o duce bine) ca un film de Steven Spielberg, cu spatioase decoruri futuriste, unghiuri bine gandite, o economie a spatiului care te duce cu gandul la „Minority Report” ori „Inteligenta artificiala”. Nici subiectul nu pare sa fie de colea (pana nu ni se dezvaluie pe de-a intregul), cu atat mai mult cu cat dureaza ceva pana sa arunce de pe el valurile. De altfel, Dreamworks, compania lui Spielberg, se numara printre producatori, iar Spielberg insusi l-a contactat pe Bay pentru a-i propune scenariul.
„Insula” are doua parti – prima, despre care am vorbit, se ocupa de momentul de trezire a constiintei eroului interpretat de Ewan McGregor. Acesta incepe sa-si puna tot mai multe intrebari referitoare la lumea in care se afla – despre care i se spune ca ii contine pe supravietuitorii unui cataclism ecologic. Fara a fi contrat prea mult, spectatorul merge la sigur pe ideea unei societati perfecte, cu influente orwelliene, dar si kafkiene, in care eroi anonimi, multiplicati sunt exploatati de o persoana ipocrita – amestec de savant si de manager – cu mari resurse de inumanitate. Filmul este interesant in aceasta parte de inceput si pentru ca te trimite pe o pista falsa – daca e o analogie la conditia umana? Insula, spre care toate personajele anonime vor sa plece, n-ar fi cumva paradisul care ne-ar justifica toate suferintele din timpul vietii?
Insa nu aceasta e ideea si, din momentul in care eroul descopera ca oamenii nu pleaca spre Insula, ci sunt omorati pentru a se extrage organe din ei, filmul vireaza scurt spre domeniul favorit al lui Michael Bay – actiune multa, focuri, explozii, urmariri -, totul intr-o goana totusi cam lunga (filmul tine cu totul 136 minute), in care samanta metafizica, filosofica etc. se pierde si o data cu ea si o minima justificare dramaturgica. Considerand ca eroul interpretat de Ewan McGregor este de fapt clona unei persoane reale (interpretate de acelasi actor, dar episodic), realizatorii considera normala si fireasca dorinta acesteia de a fi in viata, ajungand chiar sa elimine originalul pentru a pastra copia. O copie de trei ani vechime care, nu ni se spune cum, incepuse sa aiba memorie, instincte si reactii umane, si care demonstreaza in economia morala a filmului mai multe motivatii pentru a lua locul originalului. Actor foarte solicitat in momentul de fata, Ewan McGregor se achita mai mult decat onorabil de rol, lucru mai putin vizibil la Scarlett Johanson. Probabil ca experienta ei limitata n-a putut umple golul lasat de lipsa unor serioase indicatii de regie. Altfel, genericul nu duce lipsa de vedete – Djimon Hounsou, Sean Bean, Michael Clarke Duncan si, o data filmul inceput de juma' de ora, iaca si Steve Buscemi, care adora aparitiile-surpriza in roluri scurte si ciudatele. Aceasta parte a doua, cea mai lunga de altfel, va pune la incercare limitele acelor spectatori care mai cred in cinematograful care transmite o emotie, un mesaj sau ceva indefinit. Multe secvente sunt videoclipuri sadea, iar imaginile epurate din debutul filmului se transforma in lumea de deasupra, cea a oamenilor adevarati, in care patrund clonele, intr-o adevarata culme a kitsch-ului vizual.
„Insula”/ „The Island” – 2005, 136 minute, ecran lat, regia Michael Bay, scenariul Alex Kurtzman, Roberto Orci si Caspian Tredwell-Owen; cu: Ewan McGregor, Scarlett Johanson, Djimon Hounsou, Steve Buscemi, Sean Bean, Michael Clarke Duncan. Distribuit de InterComFilm Romania.
