Compania Holzindustrie Schweighofer, cu sediul central în Austria, a pus în funcțiune o aplicație informatică menită să controleze deplasarea camioanelor care îi aduc materia primă la cele trei fabrici din România.
Holzindustrie Schweighofer este unul dintre marii prelucrători de lemn și folosește drept materie primă arbori recoltați din pădure. Noul sistem de urmărire prin GPS va permite controlarea locului de unde s-au tăiat pomii, cantitatea de marfă încărcată și traseul mașinilor de la locul de tăiere până la poarta fabricii, în timp real.
Camioanele care aduc marfă la fabricile companiei austriece au început să fie dotate cu echipamente specializate de urmărire a traseului începând cu luna decembrie 2016. Până acum, 185 de mașini au la bord asemenea dispozitive, iar din data de 3 aprilie 2017, toate mașinile care aduc marfă la fabricile acestei companii vor fi dotate cu asemenea echipamente.
Sistemul este denumit Timflow și folosește o aplicație software concepută special pentru Holzindustrie Schweighofer. În timp real, camioanele pot fi urmărite de firma beneficiară și de autoritățile statului, iar după 24 de ore, aceleași date devin disponibile și pentru publicul larg.