20.8 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialO firma din Timisoara revendica un parc din oras

O firma din Timisoara revendica un parc din oras

O societate din municipiul Timisoara a deschis o actiune in instanta prin care cere inscrierea dreptului de proprietate in cartea funciara pentru un teren situat in zona Garii de Est, aflat in proprietatea Statului Roman, pe care a fost amenajat un parc in care se afla specii valoroase de arbori. Purtatorul de cuvant al Primariei, Flavius Boncea, a afirmat, insa, ca SC „Campeanu” SRL nu are nici un temei legal in demersul sau, deoarece parcul a intrat, dupa Primul Razboi Mondial, in domeniul public.
Pe terenul respectiv este amenajat, inca din secolul trecut, un parc, care s-a aflat pana in anul 2001 in administrarea Fabricii de Ciorapi. Primaria nu doreste, insa, sa renunte la acest obiectiv si a invocat prevederile Legii 265/2006 privind protectia mediului, in care este mentionat ca spatiile verzi amenajate conform planurilor urbanistice – situatie in care se gaseste parcul delimitat de strazile Kogalniceanu – Lorena si Zurich, nu isi pot schimba destinatia sub nici o forma.
Parcul din zona Garii de Est a fost avizat ca spatiu verde in anul 1993, printr-un proces-verbal in care s-a tinut cont de Planul Urbanistic General. Mai mult, atunci s-a decis extinderea parcului si ramanerea terenului in proprietatea Statului Roman. In 2001, SC „Ciorapi CIFA” SA a renuntat, in favoarea Primariei, la administrarea acestui obiectiv, iar in anul 2005, ca urmare a unei Hotarari de Guvern, a fost inscris in CF ca facand parte din domeniul public.
Spatiul verde a fost amenajat, initial, in secolul trecut, de catre familia Kimmel, care a detinut terenul pana dupa Primul Razboi Mondial. In zona au fost plantati arbori valorosi din punct de vedere dendrologic si a devenit loc de promenada si de recreere pentru locuitorii din cartier.
„Motivele pastrarii si reconstructiei ecologice a parcului sunt sustinute, in primul rand, de necesitatea existentei spatiilor verzi care au functie ecologica, solicitarea cetatenilor din zona, existenta a peste 700 de copii si, nu in ultimul rand, a faptului ca nu exista o zona de agrement in acest cartier”, a declarat primarul orasului, Gheorghe Ciuhandu.
In acest sens, dezvoltarea functiilor climatice, recreative, estetice sau educative ale spatiilor verzi devine, in opinia edilului, o obligatie nu numai a administratiei locale, ci a intregii comunitati.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă