O femeie în vârstă de 80 de ani din Târgu-Jiu a fost jefuită, vineri, de bani şi bijuterii, de doi bărbaţi care au intrat în locuinţa sa, pretinzând că sunt angajaţi ai Dristrigaz. Ei au spus că vor să efectueze revizia periodică; prejudiciul este de 50.000 de lei, potrivit Mediafax.
Poliţiştii din Gorj au deschis o anchetă, vineri, după ce nepoata unei femei 80 de ani a reclamat faptul că mătuşa sa a fost jefuită de bani şi bijuterii de două persoane care au intrat în locuinţă spunând că sunt de la societatea de gaz şi efectuează verificarea periodică.
„O femeie de 42 de ani, din Târgu-Jiu, a sesizat Poliţia municipiului Târgu-Jiu, despre faptul că persoane necunoscute au pătruns în locuinţa mătuşii sale de 80 de ani, din aceeaşi localitate şi, sub pretextul că sunt angajaţi ai Distrigaz, vor face verificări la instalaţia de gaze. Suspecţii au profitat de neatenţia acesteia şi i-au sustras din dormitor suma de 45.000 de lei şi bijuterii din aur de 5.000 de lei. Prejudiciul total este de 50.000 de lei”, a declarat corespondentului MEDIAFAX, Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj.
Poliţiştii au deschis un dosar de cercetare penală in rem şi încearcă să dea de urma autorilor şi să recupereze prejudiciul.