Cu 110 lei, turiştii pot admira monumentul „Tropaeum Traiani” de la Adamclisi, pot vizita peştera Sfântului Andrei şi Mânăstirea Dervent. Cei care vor să vadă Delta Dunării trebuie să scoată din buzunar 225 de lei.
Cu un potenţial turistic de invidiat, Dobrogea oferă aproape tot ce-şi poate dori un turist. Pe lângă Marea Neagră şi nisipul de pe litoralul românesc, turiştii au ocazia să vadă la faţa locului istoria şi natura dobrogeană. Deşi încă nu se poate vorbi de o strategie locală sau regională pentru promovarea traseelor turistice în zonele puţin cunoscute, agenţiile din domeniu oferă mini sejururi la diferite obiective. Anul acesta sunt în vogă excursiile de o zi în judeţele Constanţa şi Tulcea, cu punct de plecare litoralul.
Întoarcerea în timp
Poate cea mai reuşită din punct de vedere al îmbinării istoriei cu religia este excursia la Adamclisi. Într-o zi, turistul are ocazia să viziteze monumentul „Tropaeum Traiani”, ridicat în memoria victoriei armatei romane împotriva dacilor, luptă considerată cea mai sângeroasă dintre toate campaniile romane din Dacia şi unde în anul 102 au pierit 3.800 de legionari romani. Deşi nu a beneficiat de fonduri pentru reabilitare, monumentul încă impresionează prin masivitate şi frescele ce reproduc scene din timpul conflictului. De aici turistul ajunge la peştera Sfântului Andrei, primul lăcaş de rugăciune de pe teritoriul României. Urmează Mânăstirea Dervent, recunoscută pentru pelerinajele la
care participă mii de credincioşi. Plecarea este la ora 8.00, iar turul durează şase ore. Costul excursiei este de 110 lei pentru adulţi şi 90 de lei pentru copiii sub 12 ani. Opţional, pentru 30 de lei, se asigură o masă monahală tradiţională, preparată de călugări la Dervent.
Herghelia de la Mangalia
O altă destinaţie interesantă este Herghelia Mangalia, singura din ţară unde se mai creşte rasa pur-sânge arab. Costul unei excursii de trei ore la herghelie este de 150 de lei pentru un adult şi 130 de lei pentru copii. Se asigură o plimbare de o oră călare pe cai dresaţi şi ponei, precum şi asistenţă din partea unui instructor.
În lumea borşului pescăresc
Cei care vor să guste pentru prima dată un borş pescăresc sau sunt pasionaţi de Delta Dunării au la dispoziţie un mini tur la Tulcea. Excursia are o durată de nouă ore, timp în care turiştii pot petrece şase ore de neuitat la bordul unui vas. Navigaţia pe canalele Deltei este urmată de o masă pescărească şi, opţional, vizitarea acvariului din Tulcea. Preţul călătoriei este de 225 de lei pentru adulţi şi 205 lei copiii. Singurul inconvenient este că trebuie să vă treziţi dis-de dimineaţă, plecarea fiind programată pentru ora 7.30. O variantă mai scurtă include vizitarea insulei Ovidiu de pe lacul Siutghiol. Pentru 80 de lei de persoană, respectiv 75 de lei, turiştii au parte de acelaşi borş pescăresc la restaurantul de pe insulă şi o plimbare de o oră pe lac.
Excursia durează trei ore. Patru ore în lumea pescarilor costă 175 de lei (150 lei copiii sub 12 ani). Ultima pe lista cu „specific pescăresc”, dar una dintre cele mai „gustate”, este vizita la pescarii dobrogeni. Tarifele încep de la 196 de lei de persoană şi includ un tur de şase ore la o cherhana, ieşirea cu barca până la locul unde sunt amplasate plasele şi, bineînţeles, masa pescărească.
Crama dacilor
Din ofertă nu putea să lipsească degustarea vinurilor dobrogene. Crama Murfatlar nu lipseşte din oferta nici unei agenţii de turism. Patru ore în pivniţa cu cele mai vechi vinuri costă între 120 şi 150 de lei, în funcţie de masa servită. La Murfatlar se degustă cinci sortimente de vin şi se face o scurtă incursiune în Muzeul Vinului. Plecarea către cramă, zilnic de la ora 11.30.