21 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialO elevă pakistaneză a câştigat Premiul Saharov 2013

O elevă pakistaneză a câştigat Premiul Saharov 2013

Activista pakistaneză Malala Yousafzai a câştigat Premiul Saharov pentru Libertatea de Gândire în 2013.

Malala Yousafzai, în vârstă de 16 ani, este o elevă din oraşul Mingora, in districtul Swat din Pakistan, care a devenit cunoscută pentru activismul său pentru drepturile femeilor în zona respectivă unde regimul taliban a interzis fetelor să meargă la şcoală.

"Malala luptă curajos pentru dreptul tuturor copiilor la educaţie. Acest drept pentru fete este mult prea mult neglijat. Prin acordarea Premiului Saharov Malalei Yousafzai, Parlamentul European recunoaşte forţa incredibilă a acestei tinere", a spus Preşedintele Parlamentului European Martin Schulz, anunţând numele laureatului. "Mâine, 11 octombrie, este Ziua Internaţională a Fetelor şi aş dori să amintesc că aproximativ 250 milioane de tinere din întreaga lume nu pot merge liber la şcoală. Exemplul Malalei ne aminteşte tuturor de datoria şi responsabilitatea noastră faţă de dreptul copiilor la educaţie. Este cea mai bună investiţie pentru viitor", a adăugat el.

Citeşte şi Malala, favorită pentru Premiul Nobel pentru Pace

Malala Yousafzai a susţinut primul discurs public în septembrie 2008, intitulat "Cum îndrăznesc talibanii să îmi ia dreptul fundamental la educaţie?" După ce toate şcolile de fete aflate sub controlul taliban au fost închise în ianuarie 2009, ea a început să scrie un blog pentru BBC Urdu sub pseudonimul Gul Makai, o eroină din folclor. Blogul i-a adus recunoaştere Malalei şi cauzei pentru care luptă. Familia sa a început să primească ameninţări îndată ce identitatea i-a fost cunoscută, apogeul fiind o încercare de asasinat asupra ei în octombrie 2012, când a fost împuşcată în cap şi în ceafă de talibani, în autobuzul şcolar care o ducea acasă.

"Malala a câştigat recunoaştere globală ca luptător pentru drepturile omului", au spus deputaţii care au nominalizat-o, militând " pentru dreptul femeilor la educaţie, libertate şi autodeterminare".

Citeşte şi Primăvara arabă, premiată de Parlamentul European

Malala Yousafzai a fost nominalizată de grupurile politice PPE, S&D, ALDE împreună; de Jean LAMBERT (grupul Verzilor/ALE, UK) şi de CRE.

Premiul Saharov pentru Libertatea de Gândire, numit după omul de ştiinţă şi dizidentul sovietic Andrei Saharov, a fost creat în decembrie 1988 de Parlamentul European pentru a onora indivizii sau organizaţiile care şi-au dedicat viaţa apărării drepturilor şi libertăţilor omului şi mai ales dreptului la libertatea de expresie.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă