14.4 C
București
luni, 15 aprilie 2024
AcasăSpecialO crimă fără pedeapsă

O crimă fără pedeapsă

S-au împlinit, vinerea trecută, 70 de ani de la masacrul de la Fântâna Albă. Nu ştiu câţi cetăţeni români mai ştiu ceva despre această crimă abominabilă săvârşită de bolşevici. Acolo, în duminica Paştelui din 1941, trupele sovietice au mitraliat o mulţime de vreo 2-3.000 de români din nordul Bucovinei şi Herţa, care voiau să se repatrieze din teritoriile ocupate de Uniunea Sovietică. În prealabil, avuseseră loc şi alte masacre, unde victimele se număraseră cu zecile sau chiar sutele. Se alcătuiseră, din momentul ocupării abuzive a Basarabiei şi nordului Bucovinei, în iunie 1940, liste cu duşmani ai regimului sovietic, români, fireşte, care să fie deportaţi în Siberia, de unde puţini s-au mai întors. Şi cu toate aceste liste şi aceste deportări, ocupanţii simţeau că persistă „pericolul” ca alţi şi alţi români, în general ţărani, să încerce să treacă graniţa în România şi unii chiar să reuşească. Era începutul, nesesizat atunci, al Cortinei de Fier. Argumentul puterii sovietice era glonţul. Cu el se răspundea la opinie, dar şi la încercarea de a trăi într-o lume normală. La tot ce nu era lozincă şi minciună comunistă.

După listele pomenite mai sus, NKVD-ul a conceput o metodă perfidă de a afla cine din teritoriul ocupat mai doreşte să se întoarcă în ţara de origine: s-a anunţat că se primesc cereri de repatriere, care vor fi rezolvate favorabil. Aceasta i-a încurajat pe ţăranii bucovineni, în credinţa lor naivă că vor fi lăsaţi să părăsească „paradisul” bolşevic. Sărmanii oameni s-au îmbulzit să depună cereri, prilej pentru alcătuirea unor noi liste de candidaţi la deportare, iar în ziua de 1 aprilie 1941, deoarece nu se primiseră răspunsurile aşteptate, mulţi dintre cei care ceruseră în scris să plece s-au organizat într-o coloană şi au pornit spre graniţa românească. Mai aveau şi credinţa naivă că trupele nu trag în grupuri mai mari de 20 de persoane, pesemne tot indusă perfid de autorităţile bolşevice.

Cu prapuri şi cu crucile scoase din biserică în frunte, românii au pornit-o spre graniţă, dar în apropierea satului Fântâna Albă, lângă pădure, au fost întâmpinaţi cu rafale de mitralieră care au culcat la pământ o mare parte dintre ei. Cei care au încercat să fugă au fost ajunşi din urmă şi spintecaţi sau împuşcaţi pe loc, fără milă. Se spune că au fost îngropaţi de-a valma vii şi morţi în gropile comune pregătite din timp, crima fiind aşadar premeditată. Cincizeci de ani după aceea, până prin 1990, nu a fost voie să se ţină nici un fel de slujbă de pomenire a celor morţi acolo, doar o cruce mare de lemn a semnalat locul masacrului. Comportament tipic pentru o putere fără nici un fel scrupule, fără nici un fel de lege, alta decât aceea a glonţului.

Astăzi, în aşa-zisa Ucraină subcarpatică, adică în Bucovina, românii nu au prea multe drepturi, am văzut eu însumi cum le-au fost batjocorite cimitirele, la Cernăuţi şi aiurea, în timpul puterii sovietice, iar la dreptul unei minorităţi de a învăţa istoria patriei în limba proprie românii din nordul Bucovinei nici nu pot visa.

Dacă la Katyn opinia publică internaţională a obţinut, cu chiu, cu vai, o recunoaştere din partea oficialilor ruşi a crimei abominabile comise cu vreun an mai devreme decât cea de la Fântâna Albă, pentru cei ucişi aici nu mai are cine să răspundă, pentru că Ucraina nu este acelaşi stat cu cel care a comis crima din 1941. Cât dinspre Rusia, slabă speranţă… Ne rămâne, ca de obicei, numai posibilitatea de a ne plânge morţii, nu şi aceea de a-i pedepsi, fie şi doar moral, pe ucigaşii lor.

Nicolae Prelipceanu este publicist

Cele mai citite

Ideologia ucide spiritul olimpic

Sportivii din Rusia și din Belarus au fost excluși de la Jocurile Olimpice din anul acesta de la Paris, lăsând să participe doar cei...
Ultima oră
Pe aceeași temă