Campania electorala pentru alegerile de maine s-a incheiat la fel de anost cum a inceput. Nici un candidat dintre cei ale caror prestatii am avut prilejul sa le vad nu s-a aratat capabil sa se prezinte alegatorilor ca un posibil barbat de stat (includ aici si varianta feminina), omul caruia sa-i incredintezi un fir dintre cele din care sunt impletite fraiele guvernarii. Spectacolul de care am avut parte la televiziunile cu acoperire nationala a fost unul anost, interpretat de actori care nu prea cred in personajul pe care il joaca. Doctrinele, saracele, au ramas pesemne la vestiar, pentru ca nu am vazut nici macar un singur politician care sa le invoce in mod calificat, ele ramanand ingropate in initialele relevante din sigla. Nu i-am auzit pe candidati explicandu-ne ce idei constructive le inspira numele de politicieni de seama din vremuri apuse pe care le invoca uneori ca garantie ca marfa pe care vor sa ne-o vanda merita cumparata.
Tentativele de inhamare a bidiviilor care au tras caruta politicii romanesti in vremuri de rascruce la campania electorala personala, chiar daca exista, uneori, si un firicel de ADN care duce la respectivul corifeu, este o inselatorie. Revendicarea de la Bratieni, de exemplu, chiar daca apartii, genetic, atat de ramificatei familii, nu garanteaza defel aparitia unui nou titan al actiunii politice. Singura imagine mentala cu rezonante actuale pe care si-ar putea-o proiecta cineva care a citit cel putin o carte buna de istorie ar fi aceea a stilului "impetuos" de lupta electorala practicat inaintea Marii Uniri si, in primii ani ai perioadei interbelice, inclusiv in Ardeal, cand mase de alegatori nu mai ajungeau in fata urnelor pentru ca erau infricosati prin diverse metode, la ordinul "Centrului", inclusiv cu ajutorul jandarmilor.
E-adevarat, astazi metodele de intimidare sunt mult mai subtile. Poti tine oamenii departe de sectiile de votare insuflandu-le greata si dezgustul prin mijlocirea mass-media, mai ales a televiziunilor, sau chiar a site-urilor care gazduiesc filmulete, unele improvizate cu mobilul, imagini care surprind (sau insinueaza prin scoatere din context) turpitudini reale sau inscenate din vietile candidatilor.
In ascensorul maturizarii, societatea romaneasca s-a oprit la mezanin, dar se viseaza pe acoperisul cu panorama al unui zgarie-nori. sansa de acum 19 ani a fost irosita, ocultata fiind cu ajutorul unei gigantice si iscusite manipulari. Anul acesta, introducerea votului uninominal s-a transformat dintr-o ultima sansa civica intr-o cacofonie mediatica, de pe urma careia ne vom trezi cu mahmureala politica si cu un parlament format din foarte multi "primari" si destui "politruci capitalisti" care sa-i struneasca din haturi, nu care cumva sa se rataceasca pe caile interesului national mai presus de cel personal.
Si, la urma urmelor, de ce ne-ar mai interesa ideologia candidatului, cand putem sa ne (in)dopam cu telenovele si cu manele – aceste perfide compensatii de noapte pentru razboiul pierdut zi de zi cu o birocratie nepasatoare, cand nu e corupta?
O cale de iesire din acest impas care ne macina nervii, economia si tesatura societatii ar fi o lustratie, chiar intarziata: tuturor celor care s-au implicat in politica incepand cu "revolutia incalcita" din decembrie 1989 le-am putea interzice sa o mai faca in urmatorii cinci ani, iar vidul creat sa il umplem cu tineri. Nu, nu cu tineri propulsati in politica de lustrabilii corupatori, nici cu tineri dezabuzati pentru care politica este un cuvant murdar in care nu se mai recunoaste nici nobila radacina elina, nici vreo legatura cu buna guvernare a Cetatii. Poate ca solutia ar fi sa atragem in politica tineri romani scoliti in marile universitati si economii ale Occidentului, preferabil dintre aceia care si-au construit deja o cariera de succes acolo.
