Waris Dirie, fosta ambasadoare ONU, isi justifica disparitia in Bruxelles, cautand sa implice politia belgiana, dar ascunzandu-si problemele de alcool.
Misterul in jurul disparitiei in Bruxelles a unei ambasadoare ONU a inceput sa se limpezeasca. Waris Dirie, in varsta de 43 de ani, originara din Somalia, fost manechin si una dintre protagonistele lungii serii de "James Bond girls" (a jucat alaturi de Timothy Dalton), era prezenta la Bruxelles pe 4 martie pentru o conferinta, in calitatea ei de ambasadoare ONU si femeie foarte angajata in lupta impotriva mutilarilor genitale (practicate inca asupra femeilor in multe tari musulmane din Africa). Waris Dirie a disparut insa brusc in noaptea din ajunul conferintei, dupa ce parasise hotelul pentru a merge la o discoteca. Nelinistea a fost mare, iar politia i-a difuzat portretul. Trei zile mai tarziu, pe 7 martie, fosta actrita si mai recent ambasadoare a fost reperata plimbandu-se prin cel mai turistic loc din Bruxelles, Piata Mare (Grand Place), tinandu-se de mana cu un delincvent cunoscut politiei, care a declarat ulterior ca o intalnise intr-un bar, ca i-a oferit un pahar pe care ea l-a acceptat si ca in acel moment se pregateau sa mearga in apartamentul lui. Spre usurarea generala, Waris Dirie le-a multumit politistilor si a explicat ca… se pierduse in Bruxelles! Ea a mai spus ca in cele trei zile si trei nopti in care disparuse n-a facut altceva decat sa-si caute hotelul, dormind prin holurile altor hoteluri, si ca in tot acest timp nu s-a hranit si a baut doar apa. Imediat dupa aceste explicatii stranii in care putina lume a crezut, Waris a plecat in Austria, tara ei de resedinta, unde brusc a inceput sa acuze politia belgiana ca ar fi tratat-o ca pe o prostituata, ba chiar maltratat-o, si ca ar avea o serie de rani de pe urma violentei. Ea a pus toate aceste acuzatii pe site-ul ei, unde le cere si altor femei care au fost victimele brutalitatii politiei belgiene sa depuna marturie. Afacerea s-a complicat insa in momentul in care s-a aflat ca Waris Dirie nu mai este ambasadoare ONU din 2003, ba chiar ca motivul e legat de problemele sale de alcool. Politia belgiana asteapta cu nerabdare ca ea sa depuna plangere.
Politia este consternata si dezminte minciunile
La Bruxelles consternarea a fost totala in urma acuzatiilor lui Waris Dirie, Parchetul difuzand un comunicat in care se precizeaza ca ea poate sa depuna plangere daca doreste, dar ca e straniu ca ea nu a facut asta imediat dupa ce a fost regasita, ba chiar le-a multumit in acel moment politistilor belgieni. "Dezmintim tot ceea ce declara ea. E nu numai eronat, ci e chiar o adunatura de minciuni", a declarat Christian De Coninck, purtatorul de cuvant al politiei din Bruxelles. "Minte cand spune ca a fost tratata ca o prostituata. Minte cand spune ca a fost brutalizata pentru ca are pielea neagra", a adaugat el. "Cand a dat aici o declaratie nu a spus nimic despre faptul ca ar fi fost maltratata in vreun fel, nu a vorbit de nici un fel de rani sau alte semne de violenta. Nici noi nu am vazut vreun semn suspect, altfel am fi chemat un doctor sa o examineze", a indicat De Coninck.