9.4 C
București
luni, 26 februarie 2024
AcasăSpecialNYT: Doi oficiali de la Casa Albă, implicaţi în furnizarea unor rapoarte...

NYT: Doi oficiali de la Casa Albă, implicaţi în furnizarea unor rapoarte ale serviciilor de informaţii lui Devin Nunes

Doi oficiali de la Casa Albă au jucat un rol în furnizarea unor rapoarte ale serviciilor de informaţii – care arată că preşedintele Donald Trump şi apropiaţi ai săi au fost prinşi accidental în supravegehrea unor străini de către agenţii americane de spionaj – reprezentantului Devin Nunes din California, preşedintele republican al Comisiei pentru Informaţii din cadrul Camerei Reprezentanţilor, relatează The New York Times citat de News.ro

Dezvăluirea că oficiali de la Casa Albă au contribuit la divulgarea rapoartelor – despre care Nunes a discutat ulterior cu Trump – este susceptibilă să alimenteze critici care-i reproşează preşedintelui Comisiei o apropiere de administraţia Trump, în contextul în care această Comisie este însărcinată să efectueze o anchetă independentă cu privire la amestecul Rusiei în alegerile prezidenţiale americane, comentează cotidianul.

Nunes a fost acuzat de colegi din Congres şi de faptul că i-a împărtăşit informaţii lui Trump fără să se consulte cu alţi membri ai Comisiei.

Congresmenul a refuzat să-şi identifice sursele, subliniind că este necesar să le protejeze pentru ca şi alţii să se simtă în siguranţă atunci când furnizează Comisiei informaţii sensibile.

El a dezvăluit existenţa acestor rapoarte miercurea trecută, pe 22 martie, şi şi-a prezentat sursele ca pe nişte avertizori de integritate care au încercat să expună fapte reprobabile asumându-şi astfel riscuri importante.

Mai mulţi actuali oficiali i-au identificat pe oficialii de la Casa Albă ca fiind Ezra Cohen-Watnick, directorul pentru informaţii din cadrul Consiliului pentru Securitate Naţională, şi Michael Ellis, un avocat care lucrează în probleme de securitate naţională în cadrul Biroului Consilierilor Casei Albe şi care a făcut parte anterior din personalul Comisiei pentru Informaţii din cadrul Camerei Reprezentanţilor.

Un purtător de cuvânt al Casei Albe a refuzat să comenteze aceste informaţii.

Cele mai citite

Războiul din Ucraina, o imensă mașinărie de spălat bani

Afirmația din titlu nu-mi aparține. Ea a fost formulată de Mitch McConnell, liderul minorității republicane din Senatul american. Marii investitori își freacă mâinile. E...

Războiul din Ucraina, o imensă mașinărie de spălat bani

Afirmația din titlu nu-mi aparține. Ea a fost formulată de Mitch McConnell, liderul minorității republicane din Senatul american. Marii investitori își freacă mâinile. E...

Jumătate dintre mamela sub 14 ani dib UE se află în România

În România, în 2022, erau înregistrate peste 7.000 de mame minore, relevă documente al Ministerului Familiei, potrivit cărora numărul acestora a fost cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă