6.3 C
București
vineri, 29 noiembrie 2024
AcasăSpecialNUNTĂ ELENA BĂSESCU: Fiica preşedintelui anunţă că şi-a păstrat numele în urma...

NUNTĂ ELENA BĂSESCU: Fiica preşedintelui anunţă că şi-a păstrat numele în urma căsătoriei

Elena Băsescu, fiica cea mică a preşedintelui Traian Băsescu, precizează, pe Twitter, că şi-a păstrat numele în urma cununiei civile cu Bogdan Ionescu, oficiată sâmbătă la Primăria Sectorului 2 din Capitală, informează Mediafax.

„Mi-am păstrat numele, mă numesc în continuare Elena Băsescu”, afirmă Elena Băsescu, într-o postare pe Twitter.

De asemenea, ea a postat şi câteva fotografii din interiorul Primăriei Sectorului 2, unde presa nu a avut acces pe durata desfăşurării cununie civile. În fotografii, cei doi miri apar alături de părinţi şi de naşi, dar şi de primarul Sectorului 2, Neculai Onţanu, care a oficiat cununia civilă. De asemenea, în fotografii, Traian Băsescu o ţine de mână pe fiica sa cea mică.

Cele mai citite

Cum ignorarea Romilor subminează securitatea, economia și democrația României: Un apel pentru Apărarea Națiunii

Alegerile din 2024 din România au loc pe fundalul unei națiuni care se confruntă cu o criză tăcută. Dincolo de urnele de vot și...

Cum ignorarea Romilor subminează securitatea, economia și democrația României: Un apel pentru Apărarea Națiunii

Alegerile din 2024 din România au loc pe fundalul unei națiuni care se confruntă cu o criză tăcută. Dincolo de urnele de vot și...

Inter pregătește un transfer surprinzător! Marco Verratti ar putea reveni în Europa

Inter Milano și-a manifestat interesul pentru transferul lui Marco Verratti, campion european cu Italia, care ar putea reveni în fotbalul european după un an...
Ultima oră
Pe aceeași temă