4 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024
AcasăSpecialNumărul persoanelor cu handicap creşte la nivel mondial

Numărul persoanelor cu handicap creşte la nivel mondial

Aproximativ 15 la sută din populaţia lumii suferă de un handicap. Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii a făcut cunoscute ultimele sale statistici referitoare la handicap în anii 70, organizaţia cu sediul la Geneva apreciind, la acea dată, că aproape 10 la sută din populaţia lumii era afectată, relatează Agerpres.

Proporţia ar putea progresa mai ales din cauza îmbătrânirii populaţiei, se arată într-un raport al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) şi Băncii Mondiale (BM), dat publicităţii joi.

În prezent, OMS susţine că ‘peste un miliard de persoane trăiesc cu o formă sau alta de handicap, cu alte cuvinte aproximativ 15 la sută din populaţia la nivel mondial’, în conformitate cu estimările demografice din 2010.

Printre acestea, aproape una din cinci persoane, între 110 şi 190 de milioane de indivizi, prezintă dificultăţi funcţionale foarte mari ori suferă de un handicap ‘sever’.

Pe viitor, această problemă va deveni o preocupare şi mai mare din cauza îmbătrânirii populaţiei, fiind cunoscut că riscul de a avea un handicap creşte la persoanele în vârstă, atrag atenţia în raport directorii OMS, Margaret Chan, şi cel al Băncii Mondiale, Robert Zoellick.

Progresia ‘se mai explică şi prin creşterea pe plan mondial a problemelor cronice de sănătate, cum ar fi diabetul, bolile cardiovasculare, cancerul şi tulburările de sănătate mintală’, se subliniază în document.

OMS avertizează că, în pofida progreselor înregistrate în unele ţări, mai sunt destule de făcut pentru ameliorarea vieţii de fiecare zi a persoanelor discapacitate, confruntate cu un risc de trei ori mai mare de a li se refuza ajutorul medical.

‘Este nevoie ca şcolile, locurile de muncă să devină accesibile pentru persoanele handicapate, în loc să le îndepărtăm’, apreciază doctorul Etienne Krug, directorul departamentului de prevenire a violenţei, traumatismelor şi handicapului de pe lângă OMS.AGERPRES

Cele mai citite

Cod roșu de viscol și vânt puternic: traficul rutier afectat grav în mai multe județe din țară

Circulația rutieră este puternic afectată, vineri, în mai multe zone ale țării din cauza viscolului și vântului extrem. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a...

Liga Națiunilor, tragerea la sorți. Dueluri de foc în sferturile de finală

Astăzi, 22 noiembrie 2024, a avut loca tragerea la sorți pentru play-off-urile din Liga Națiunilor, la Nyon. Dueluri de foc în sferturile de finală din...

Producătorii locali, tot mai prezenți în restaurante: o asociație dedicată le susține accesul în HoReCa

Marius Tudosiei, fondatorul Asociației Lanțului Alimentar Scurt (ALAS), susține pentru ZF că micii producători locali de alimente, de la brânzeturi la sparanghel, câștigă teren...
Ultima oră
Pe aceeași temă