In pagina „Lumea crestina” din 28 mai 2005 am publicat punctul de vedere al istoricului Gabriel Catalan, care sustine ca grafia „Isus Cristos” este corecta, intrucat limba romana, fiind de origine romanica, nu trebuie sa urmeze traditia slava a preluarii foneticii grecesti, ci legile lingvistice de evolutie a cuvintelor de provenienta latina. In pagina noastra de sambata trecuta, 4 iunie 2005, bizantinologul Petre Guran (care traieste in strainatate), sustine un punct de vedere diametral opus celui afirmat de istoricul Gabriel Catalan, polemizand cu exagerarile latiniste din istoria limbii romane: „Isus se scrie in limba romana cu doua vocale initiale, ca urmare a transliterari sonoritatii primelor doua vocale din ortografia greceasca a acestui nume”. In aceasta disputa intervine cu o promptitudine remarcabila tanarul carturar Cristian Badilita (rezident in Franta), care il contrazice pe prietenul sau Petre Guran cu argumente de bun-simt din domeniul lingvisticii: romana este o limba fonetica, deci „cuvintele trebuie scrise asa cum se pronunta”. Cu interventia poetului carturar Cristian Badilita, ancheta noastra (cu o audienta remarcabila) incepe sa devina palpitanta si – ca urmare – ii vom acorda spatiu extins, cu perspectiva proiectarii unui volum special dedicat acestei pasionante teme, care framanta crestinatatea romaneasca. In numerele urmatoare vom publica punctele de vedere ale unor remarcabili teologi si istorici, care au rezonat la ancheta noastra, dar si opiniile legitime ale normatorilor de limba: scriitorii si specialistii limbii.
„Imi pare rau ca nu pot fi de acord cu prietenul meu si excelentul carturar Petre Guran in privinta ortografierii numelui Mantuitorului in romaneste. De zece ani scriu si spun urmatorul lucru, care mi se pare de bun-simt: nu exista doua limbi romanesti, una civila si alta religioasa. Nu exista doua ortografii romanesti, una civila si alta religioasa.
Prin urmare, cuvintele trebuie scrise asa cum se pronunta, indiferent din ce registru provin: pronuntam „Isus” cu un singur „i”, e foarte normal, deci sa scriem cu un singur „i”. Pentru al doilea nume sunt doua posibilitati, la fel de legitime: „Hristos” si „Cristos” (nu „Christos”!). Faptul ca limba romana este de origine latina nu are nici o importanta in chestiunea de fata, cum pretinde primul dvs. corespondent (istoricul Gabriel Catalan, n.n.). Si nici faptul ca numele Mantuitorului provine din greaca (daca asa ar sta lucrurile, ar trebui transcris etimologic pana la capat, „Iesous Christos”, nu „Isus Hristos”, dupa greaca veche, nu dupa neogreaca!). Eu insumi m-am luptat cu morile de vant in doua imprejurari: la traducerea „Patericului” si la traducerea „Septuagintei”. Pur si simplu am cedat in fata preopinentilor (redactorii editurii), care au impus solutia „traditionala”, „Iisus Hristos”, invocand fara drept de apel argumentul „traditiei”, argument care nu tine stiintific, dar impune pravoslavnic. Asadar, m-am inclinat in fata lui, tocmai pantru ca discutia mi s-a parut si ridicola si fara nici o miza. Nu te mantuiesti daca scrii numele lui Isus cu trei „i”, sau patru de „h”. In cartile mele personale, cand nu am de dat socoteala decat bunului simt si corectitudinii lingvistice, folosesc „Isus Cristos” (desi, repet, nici „Isus Hristos” nu este incorect).
Fisa biobibliografica sumara
Cristian Badilita s-a nascut in 1968, in nordul Bucovinei
– Patrolog, eseist, poet
– Doctor in istoria crestinismului timpuriu, la Universitatea Paris IV-Sorbona.
– Din anul 2002, bursier al Institutului de Cultura din Trento.
– Coordoneaza traducerea „Septuagintei” in romaneste, sub egida Colegiului Noua Europa.
– Carti publicate, in Romania: „Sacru si melancolie” (1997); „Calugarul si moartea” (1998); „Tentatia mizantropiei. Stromate” (1999); „Platonopolis sau Impacarea cu filozofia” (poeme 1999); „Cartea micilor erezii” (poeme 1999); „Regele cu o harpa in maini” (poeme, 1999). „Nodul gordian” (jurnal si eseuri, editie definitiva, 2005), „Manual de anticristologie” (2002), „Captiv in lumea libera. Convorbiri cu Theodor Cazaban” (2002), „Pe viu despre Parintii Bisericii” (interviuri, 2003), „Vazutele si nevazutele” (2004).
– Cristian Badilita a ingrijit prestigioase editii si antologii si a publicat o serie remarcabila de traduceri comentate din scrierile fundamentale ale crestinismului.
