Vă mai aduceţi aminte sloganul anilor 90, „Nu ne vindem ţara”? Oameni pe care îi puteam suspecta de inteligenţă afirmau, cu groază în privire, că străinii ne vor lua cu elicopterele ultraperformantele fabirici din ţară şi le vor duce la ei acasă, pentru bunăstarea lor şi înfometarea noastră.
Dacă vă era dor de acest slogan, vă invit în Constanţa unde, de câteva săptămâni, politicienii şi presa se tânguie de grija Cazinoului din localitate. O clădire emblematică a oraşului, poate cea mai reprezentativă. Concepută de un arhitect francez, Daniel Renard, aceasta a fost locul unde, de 101 ani, turiştii se opresc pentru o fotografie. Folosit după revoluţiepentru nunţi sau petreceri de absolvire a liceului, Cazinoul a fost părăsit în ultimii ani. Primăria a încercat concesionarea către o firmă israeliană, care nu şi-a respectat însă angajamentele: a plătit o parte din redevenţă, câteva sute de mii de euro, iar acum clădirea aparţine din nou domeniului privat al municipalităţii. Au existat speculaţii privind intenţia unui nou contract de concesiune, cu oameni de afaceri din China. Nu s-a concretizat nimic.
Constanţa fierbe, după cum spuneam, de câteva săptămâni, după ce primarul Mazăre a anunţat intenţia de a vinde clădirea. Opoziţia a sărit ca arsă, şeful PDL, Gigi Chiru, organizând chiar un protest cu pensionari la şedinţa de consiliu local în care se discuta propunerea. Nici colegii de coaliţie ai PSD, liberalii, de altfel votanţi disciplinaţi ai proiectelor social-democrate, nu au tăcut. Una dintre propunerile lor a fost transformarea Cazinoului în primărie. Nu există însă niciun studiu despre cum ar influenţa zona de promenadă amplasarea unei clădiri administrative.
Vânzarea Cazinoului s-a transformat într-un joc politic. Când s-a concesionat pe 49 de ani către SC Queen Investments SRL, lumea s-a bucurat că, în sfârşit, va fi reabilitat. Acum ne vindem ţara. De ce această tranformare? În primul rând din cauza nostalgiei locuitorilor Constanţei, care, deşi poate nu au intrat niciodată în clădire, deşi nu au contribuit la ridicarea ei şi deşi a fost concepută de un francez, o consideră a lor. Şi cum să dai ce e al tău? Nu avem noi multe lucruri, nu avem spaţiu verde, şosele ca lumea, plaje curate, etc, dar avem Cazinoul. În paranteză fie spus, am vândut şi mii de hectare de teren străinilor, pe care aceştia construiesc eoliene sau fac agricultură. Le-am vândut cu preţuri de 20 de ori mai mici decât în Vest, dar cu satisfacţia că facem o afacere profitabilă. În al doilea rând, transformarea vine din cauza dorinţei opoziţiei din Consiliul Local Constanţa, adică PDL, de a strânge cartuşe împotriva lui Mazăre, în vederea apropiatei lupte electorale. Preşedintele PDL Constanţa, Gigi Chiru, speră să îi câştige pe constănţeni de partea sa, mai ales că se gândeşte serios să candideze la Pimăria Constanţa şi ştie că are şanse minime, după ce, acum doi ani şi jumătate, a fost învins chiar în oraşul său de domiciliu, Eforie. La ipocrizia PDL Constanţa mă voi referi însă puţin mai jos.
Şi dacă se vinde, ce pierdem? Mută cineva cazinoul de aici, cu elicopterul? Greu de crezut. Îl lasă în paragină, cum e acum? Greu de crezut. Cel mai probabil, cine îl cumpără îl renovează şi îl repune în circuitul turistic. Nu va fi nici primărie, cum vor liberalii, nici salon de nunţi pe bani publici, cum şi-a exprimat dorinţa conducerea PDL Constanţa.
Problema e cu cât s-ar putea vinde clădirea şi dacă se va putea vinde. E nevoie de o expertiză cinstită, care să stabilească preţul real. Mi-e teamă că preţul real nu va fi prea mare, pentru că e nevoie de sute de mii de euro pentru renovare şi alte sute de mii pentru consolidare. Nu cred că există investitori care să arunce milioane de euro pentru un cazinou în sud-estul Europei. Cine vrea să joace la ruletă, se duce în staţiuni consacrate pentru acest lucru. Cu un cazinou nu se face primavera şi nu se atrag cohorte de vizitatori. S-ar putea face aici restaurante şi baruri, locaţia fiind excelentă, dar investiţia se va dovedi greu de recuperat, chiar pe termen lung. Dacă ar fi fost o profitabilă, clădirea ar fi funcţionat şi acum (lăsând deoparte teoriile consiraţioniste care spun că a fost lăsată într-adins în paragină).
Primăria a început un sondaj despre soarta Cazinoului. Dacă locuitorii vor hotărî să nu fie vândut, atunci se vor tăia anumite cheltuieli pentru a putea fi reabilitat. Peste câteva luni vine iarna, iar căldura nu va mai fi subvenţionată de Guvern. Autorităţile locale vor mai oferi un sprijin financiar, în măsura în care bugetul permite. Dacă sondajul s-ar face la iarnă, ştiu sigur care va fi răspunsul. În plus, pensionarilor li s-a spus că reabilitarea din bani publici a clădirii înseamnă cinci ani de zile fără pachetele de alimente acordate de primărie, iar şoferilor că reabilitarea înseamnă stoparea programului de asfaltare. În aceste condiţii, rezultatele sondajului sunt previzibile. Cu toate acestea, ideea sondajului este corectă: să decidă constănţenii soarta Cazinoului.
Intenţia de vânzare mi-a adus aminte o declaraţie de anul trecut a mogulului Dinu Patriciu. „Într-un orăşel din Suedia, de vreo 100.000 de locuitori, sunt proprietarul primăriei, tribunalului, închisorii, al sediului pompierilor şi al poliţiei, birourile pentru armată”, spunea acesta, la o televiziune de ştiri. Mă gândesc amuzat la modul cum ar fi reacţionat oamenii politici constănţeni dacă toate aceste instituţii ar plăti chirie unui om de afaceri dintr-o ţară străină şi săracă.
Şi acum, la final, despre ipocrizia PDL. În momentul când Consiliul Judeţean Constanţa a anunţat că doreşte să iniţieze un referendum pentru a cere părerea populaţiei în privinţa reorganizării judeţelor, democrat-liberalii au sărit ca arşi. „Este inoportun, se cheltuie 100.000 de euro degeaba. Risipă! De unde are judeţul banii ăştia? Nu sunt prinşi în buget. Să-i folosim, dacă sunt, pentru cultură”. După izbucnirea scandalului Cazinoului, şeful PDL Constanţa, Gigi Chiru, a cerut public organizareaunui referendum pe această temă. De unde bani? Cum e cu rispia, cu sprijinirea culturii? Toate referendumurile sunt egale, dar unele sunt mai egale decât altele, ca să parafrazez un citat celebru din „Ferma animalelor”.
